La eveniment a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a oficiat o slujbă de binecuvântare a noului drapel de luptă al unității. Cu acest prilej ierahul a rostit și un scurt cuvânt despre semnificațiile și importanța drapelului pentru cadrele militare: „Pentru dumneavoastră, militarii, drapelul constituie ceea ce crucea reprezintă, ca rol foarte important, în viața Bisericii. Atât crucea, cât și drapelul, prin simbolistica pe care o poartă, inspiră pe cei care se așază sub egida lor să fie puternici în încercare, să aibă curaj în momente de cumpănă, să fie inspirați cu determinare atunci când situația și locul o cer. Și așa cum Crucea a oferit reazăm de scăpare și putere în clipe de cumpănă, istoria noastră este plină de momente în care steagul, drapelul de luptă, a oferit acelora care se așezau și erau așezați sub egida lui îmbărbătare, inspirație, curaj și determinare”.
La eveniment au fost prezenți locțiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general de brigadă Nicolae Tonu, reprezentanți ai administrației publice locale, șefii instituțiilor ieșene din cadrul sistemului național de apărare, personal din Brigada 15 Mecanizată.
Colonelul Remus‑Hadrian Bondor a îndeplinit de‑a lungul carierei numeroase funcții militare, a fost direct implicat în planificarea, coordonarea și evaluarea operaționalizării unităților și subunităților din divizie puse la dispoziția NATO, precum și a celor nominalizate să participe la misiuni și operații în afara teritoriului statului român (Afganistan, Kosovo și Bosnia Herțegovina). A fost decorat cu mai multe distincții militare, printre care se numără Emblema de Onoare a Statului Major General, Medalia Virtutea Militară clasa a III‑a, Emblema de Onoare a Forțelor Terestre, Emblema de Merit „În Serviciul Armatei României” clasa a III‑a, Semnul Onorific „În Serviciul Patriei” pentru 15, 20 și 25 de ani de activitate.