Tinerilor li s-a recomandat să respecte un program de viață, și să facă efortul de a se disciplina pentru ca această „călătorie” a anului 2017 -2018, să fie una reușită, făcută și cu bucurie și cu atingerea destinației pe care ne-o propunem ca studenți.
Pentru o bună organizare a timpului și a vieții părintele ne-a recomandat să ne ajutăm de Matricea lui Eisenhower prin care reușim să delimităm lucrurile importante de cele neimportante și lucrurile urgente de cele ce nu sunt foarte urgente în anul pe care-l avem înainte. Astfel avem înaintea noastră de rezolvat, lucruri: urgente și importante, urgente și neimportante, ne-urgente și importante și ne-urgente și ne-importante. Apoi, odată stabilite prioritățile, se va aloca timp în funcție de ele. Generalul american Einsenhower repeta adesea cuvintele: „Ceea este important este rar urgent iar ce este urgent este rar important.” Recomandarea pentru reușita vieții este aceea de a acorda 5 ore pe zi pentru lucrurile care nu sunt urgente dar sunt foarte importante pentru mine. Astfel, lucrurile importante vor nu ajunge niciodată urgente. Examenele mari, pregătite din timp nu vor deveni pentru studentul înțelept niciodată urgente. Ele vor fi pregătite din timp și nu ne vor mai „lua prin surprindere”. Putem noi românii care avem o cultură a gândirii și a trăirii „de azi pe mâine” să ne organizăm? În general, nu. Cei puțini, care reușesc să respecte matricea despre care vorbim, vor reuși și în carieră și în viață. Nu vor umbla ”transpirați și gâfâind”, cu un veșnic complex al vinovăției ce vine din lucrurile nefăcute la timp sau nefăcute bine. Modul cum ne organizăm viața ne aduce anvergura realizărilor și reușita lor. Lucrurile făcute la timp ne oferă și răgazul odihnei și al bucuriei. Omul organizat știe și să se odihnească și să sărbătorească.
La sfârșitul conferinței, tinerii au aflat că se paote călători și parcurgând o carte bună sau urmărind un film bun. Ni s-au împărtășit gânduri și despre călătoria interioară, călătorie ce dublează călătoria văzută, exterioară. S-a vorbit despre omul – pelerin, omul – hoinar și despre omul – rătăcitor. S-au adresat și întrebări:
- Cum știm că drumul pe care am început a merge este cel bun?
- Ne ghidăm după „indicatoare”. Poruncile din Evanghelie, sfatul duhovnicului și al părinților. Dacă simțim că nu suntem pe calea cea bună, ne oprim, ne odihnim puțin pe o piatră, scoatem metaniile și spunem Doamne Iisuse... sau, scoatem Psaltirea și citim psalmul 142: „Doamne arată-mi calea pe care voi merge. Apoi, întrebăm duhovnicul, pe cel ce are experiența drumului bun, pe cel ce cunoaște primejdiile unei călătorii.
- Părinte, de unde știm care este locul nostru în călătorie și în viață?
- De cele mai multe ne așează oamenii la locul nostru. Ei ne arată care ne sunt darurile și defectele, au nevoie de noi și ne cer ajutorul... Dumnezeu lucrează prin oameni.
- De ce uneori, când ne rugăm pentru ceva anume, se întâmplă contrariul?
- Pentru că Dumnezeu ne iubește. Pentru că noi ne rugăm: ”Doamne facă-se voia mea!”, nu spunem: „Doamne facă-se voia Ta”.
)Mara Nistor, ASCOR Iași)