După această iniţiere în tainele Capitalei Moldovei, este anunţată şi o competiţie, un concurs cu premii pentru cel mai bun cunoscător al Iaşului. Şi ghidajul şi concursul fac parte din proiectul ce se află la ediţia a II-a - „Hai să cunoaştem Iaşul!”. Iniţiativa este gândită pentru studenţii din anul I care sunt dornici să afle „pe ce lume trăiesc”. Însă, experienţa s-a dovedit interesantă şi utilă şi pentru studenţii din anii mai mari.
Ajunşi la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”, tinerii, cu caietul de notiţe în faţă sau cu aplicaţia de pe telefon pornită, stau cu ochii aţintiţi şi urechile ciulite la părintele ghid care prezintă mormintele pecetluite cu nume istorice: „Dimitrie Cantemir a fost primul academician de origine română, Vasile Lupu şi familia sa au ctitorit aproape 30 de locaşuri bisericeşti, iar Alexandru Ioan Cuza este fondatorul României Mari. Cum, nu ştiaţi?”. Nedumerirea părintelui era firească, însă, cu acelaşi firesc, am răspuns: „Nu, nu ştiam”. Studenţi în Iaşi, unii dintre noi de mai mulţi ani, realizăm că nu cunoaştem o mulţime de lucruri despre oraş.
Povestea se repetă aproape deranjant la fiecare obiectiv pe care îl vizităm: Palatul Culturii, Biblioteca Gheorghe Asachi, Palatul Roznovanu, Casa Topârceanu, Bojdeuca lui Ion Creangă, Turnul Mănăstirii Golia. Am privit cu admiraţie ornamentele de poveste ale Bibliotecii Universitare Gheorghe Asachi. „Probabil, sunt mai puţin de 25 de biblitoteci de o asemenea frumuseţe, în lume”, ne spunea doamna director Copăceanu.
În timp ce urcam scările spre sala de şedinţe a Palatului Roznovanu, actualul sediu al primăriei, aflăm că Gustav Freywald a proiectat atât primăria, cât şi actuala Catedrală Mitropolitană. Am trăit un sentiment special aflând că Bojdeuca lui Creangă la 1918 era prima casă memorială din România. Am aflat apoi că şi Grădina Botanică „Anastasie Fătu” este prima din România şi este cea mai mare ca întindere. Tinerii au mers din loc în loc cu pas grăbit şi curiozitate sinceră, descoperind povestea fiecărei clădiri, dar şi a personalităţilor propuse spre cunoaştere de către organizatori.
„Hai să cunoaştem Iaşul!”, eveniment aflat la a II-a ediţie, organizat de Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Iaşi, desfăşurat în perioada 21-22 octombrie 2017, face parte dintr-un proiect mai mare - „IA Şi te formează! Tu formezi Iaşul!”, finanţat de Primăria Municipiului Iaşi, prin programul de finanţări nerambursabile din anul 2017.
Evenimentul a luat sfârşit duminică, pe 22 octombrie 2017, printr-un concurs de cultură generală în care s-au evaluat cunoştinţele acumulate în ziua de vizitare. După trei ore de competiţie strânsă, câştigătorii au fost: Ştefan Enache - premiul I, Alexandru Plamadă - premiul al II-lea şi Ioana Bidnic - premiul al III-lea. Câştigătorii au fost răsplătiţi cu premii în bani în valoare de 300, 200, respectiv 100 de lei şi o diplomă semnată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolit nostru.
Urăm felicitări tuturor participanţilor, mulţumim ghizilor şi voluntarilor care s-au străduit „să cunoaştem Iaşul” şi aşteptăm cu nerăbdare ediţia anului 2018! (Emilian Donisanu, Coordonator al Departamentului cultural ATOR - filiala Iaşi)