Ziua a debutat cu Sfânta Liturghie care a fost săvârșită la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Precista I unde au participat tinerii atoreni dar și dornicii participanți. La finalul Sfintei Liturghii președintele Asociației „Tineretul Ortodox Român” filiala Piatra Neamț, părintele Nicolae Nicău a adresat un cunvânt de întărire participanților care se aflau în Sfânta Biserică: „Viața se poate compara cu o tablă de șah, omul, asemenea pionului, trăieşte în două timpuri diferite, timpul acestei vieţi trăit în societate şi veşnicia lui Dumnezeu pe care o trăieşte prin intermediul sufletului. Aceștia merg doar înainte, fără posibilitate de a da înapoi nici măcar un pas. Scopul şi puterea lor stă tocmai în posibilitatea de a se transforma într-o piesă de valoare mult mai mare. Cel care ajunge la capăt şi se transformă în regină, răsturnând balanţa valorică a meciului şi dând o mare forţă armatei din care face parte este asemenea lui Hristos care ducându-şi viaţa până la capăt fără păcat, moare şi înviind îi salvează pe toţi. El e singurul care are un ideal pe tabla de şah, dacă nu are posibilitatea de a se transforma în regină este ca omul fără posibilitatea de a învia după moarte”.
După acest moment binecuvântat echipa de organizare alături de participanți s-au deplasat spre Palatul Copiilor, concursul a început cu mari emoții atât pentru noi organizatorii cât și pentru participanți. În sistem elvețian, pe două categorii de vârste competiția a avut 5 runde la finalul acestora cei 6 câștigători au primit premiile mult așteptate. La acest eveniment, chiar dacă nu toți participanții au primit premii, tot au câștigat ceva, pe lângă experiență s-au mai îmbogățit cu unul sau doi prieteni. Spre sfârșit,înainte de înmânarea premiilor membrii A.T.O.R. au susținut un program de muzică folk delectând pe participanți.
Experiența a fost unică în felul ei, bucuria și entuziasmul se citeau pe chipurile participanților. Noi, tinerii atoreni din Piatra Neamț le suntem recunoscători și le mulțumim în special: părintelui Arhimandrit Nicodim Petre pentru ideea acestui concurs și părintelui Protopop Valentin Tofan pentru colaborarea frumoasă ce a avut loc între Asociația “Tineretul Ortodox Român” filiala Piatra Neamț și Protopopiatul Piatra Neamț.
(Țapu Gina, A.T.O.R Piatra-Neamț)