Biserica „Acoperământul Maicii Domnului“ de la Schitul Pocrov al Mănăstirii Neamţ, judeţul Neamţ, a îmbrăcat ieri, 1 octombrie 2017, straie de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de arhimandritul Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. După cum a menţionat ieromonahul Ambrozie Ghinescu, egumenul schitului, la slujbă au participat peste 400 de credincioşi. „În cuvântul de învăţătură, părintele Benedict Sauciuc a subliniat rolul cultului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în viaţa Bisericii. De asemenea, s-a amintit că pe Maica Domnului, deşi are închinate mai multe sărbători în timpul anului, creştinii o cinstesc cu multă dragoste şi evlavie. Legat de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, stareţul Mănăstirii Neamţ a remarcat că Schitul Pocrov îşi datorează existenţa strădaniei şi râvnei unui călugăr nemţean, Sfântul Pahomie. Acesta, dupa o veche tradiţie de la Mănăstirea Neamţ, şi-a găsit loc de retragere şi de rugăciune în poiana Pocrovului, ridicând o bisericuţă închinată acestui praznic al Maicii Domnului. Sfântul Pahomie de la Pocrov, alături de Sfântul Paisie de la Neamţ, sunt ocrotitorii noştrii, dar şi modele de rugăciune şi de căutare a împărăţiei lui Dumnezeu în lumea aceasta trecătoare“, a spus părintele Benedict. Ieromonahul Ambrozie a subliniat că, deşi Schitul Pocrov nu se impune printr-un ansamblu arhitectural, este un loc pe care credincioşii îl simt ca o oază duhovnicească. Aici, pentru o clipă, pot gusta din liniştea şi rugăciunea sfinţilor care s-au nevoit aici. La Sfânta Liturghie, am fost în comuniune cu Maica Domnului, cu Sfântul Pahomie şi cu toţi sfinţii şi prin rugăciune. De aceea, nădăjduim ca starea aceasta să ne fie întărire în viaţa şi în purtarea crucii“, s-a exprimat egumenul Schitului Pocrov.