Mulțime mare de credincioși din judeţele Moldovei şi nu numai au participat la sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul la Mănăstirea Secu. Sfânta Liturghie din această dimineață a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei. Au slujit, de asemenea, numeroși stareți de la mănăstirile din Eparhia Iașilor.
După citirea pericopei evanghelice a zilei, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a rostit cuvântul de învățătură în care a vorbit despre Taina smereniei, pe care fiecare creștin este chemat să și-o însușească pentru a se mântui: „Sfântul Ioan Botezătorul a rostit multe cuvinte în timpul propovăduirii sale. Două dintre acestea arată Taina smereniei, care l-a definit; taină care ar trebui să îmbrace ființa noastră. „Eu nu sunt vrednic să mă aplec în fața Lui și să-I dezleg cureaua încălțămintelor Sale” a spus Sfântul Ioan Botezătorul, cuvânt preluat și în Apostolul de astăzi. Iar cu alt prilej, văzându-L pe Domnul Hristos, a spus „Se cuvine ca El să crească și eu să mă micșorez”. În aceste două cuvinte rostite de Sfântul Ioan Botezătorul, conștiința Bisericii, mărturisită prin sfinții ei părinți, a arătat Taina cea mare a smereniei; taină, repet, fără de care omul nu poate viețui autentic, frumos, adevărat, creștinește pe acest pământ”.
De asemenea, a ținut un cuvânt de învățătură și Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, care le-a vorbit credincioșilor despre importanța și responsabilitatea mărturisirii lui Hristos: „Sfântul Ioan Botezătorul, toată viața lui, și-a asumat cu deplină responsabilitate misiunea de a-L propovădui, de a-L face cunoscut pe Hristos. Și este foarte important ca noi să realizăm acest lucru, ca ucenici ai lui Hristos, toți cei care suntem aici, în curtea acestei mănăstiri, că a-L mărturisi pe Hristos înseamnă o foarte mare responsabilitate. Responsabilitate care, la rându-i, ne face pe fiecare dintre noi să conștientizăm faptul că Hristos este centrul vieții noastre.”
Pe parcursul zilei, credincioșii prezenți la Mănăstirea Secu s-au putut închina la moaștele Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei, ce au fost așezate în Aghiasmatarul din curtea mănăstirii. Programul liturgic a continuat după-amiază, cu Privegherea în cinstea Sfântului Ierarh Varlaam și a Sfântului Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Râmnicului, iar mâine dimineață va fi oficiată Sfânta Liturghie, urmată de pomenirea ctitorilor. Liturghia de mâine va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei.