Voluntarii au poposit pentru trei zile în Toşorog (judeţul Neamţ), Holm şi Tungujei (judeţul Iaşi) şi au făcut cunoştinţă cu 200 de copii.
„Am plecat cu ceva frică, dar şi curios în acelaşi timp, în ceea ce urma să fie pentru mine prima tabără în calitate de animator. De ce frică? Ei bine, trebuia să vorbesc în faţa copiilor, să mă joc cu ei şi să am grijă de o grupă şi încă ceva. Frica mea de vorbit în public e imensă! Dar, spre mirarea mea, a fost chiar foarte bine. Am găsit un sat mic, dar plin de copii minunaţi şi veseli, care m-au încărcat cu energia lor şi m-au făcut să-mi aduc aminte de copilărie. A fost o experienţă de neuitat şi mi-am amintit, din nou, să nu judec niciodată după aparenţe. Trebuie să recunosc, mă uitasem pe Google Maps să văd în ce cătun ajung şi, când am văzut, mă apucase groaza. Însă acolo, la faţa locului, nu a mai contat nici faptul că am dormit pe jos, nici că în fiecare dimineaţă eram nevoit să aştept la coada formată la singura chiuvetă la care te puteai spăla. Totul a fost eclipsat de bucuria de a fi în mijlocul copiilor şi de zâmbetele lor”, ne-a mărturisit Justinian Curelariu, voluntar în tabăra de la Holm.
Taberele au început cu un cuvânt de bun venit adresat copiilor şi cu împărţirea lor pe grupe. În cele trei zile ei au participat la ateliere, au învăţat jocuri, au cântat la Sfânta Liturghie, au avut parte de vânătoare de comori, jocuri olimpice şi foc de tabără. La Holm, pr. arhim. Nicodim Petre, consilier în cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, le-a vorbit copiilor despre importanţa educaţiei pentru viitorul lor şi a iubirii în familie pentru păstrarea valorilor creştine.
„Evenimentul” mult aşteptat de copii a fost, ca în fiecare tabără, vânătoarea de comori, în care au trecut prin diferite probe şi s-a pus la încercare unitatea din cadrul grupelor şi lucrul în echipă. Una dintre seri s-a încheiat la lumina focului de tabără. Chipul copiilor părea luminat de foc, însă ceea ce le strălucea de fapt în privire era bucuria zilei petrecute împreună.
Flavius Popa, coordonatorul taberei din Toşorog (judeţul Neamţ), ne povesteşte ce a însemnat această experienţă pentru el: „«Tabăra din pridvorul satului» a reprezentat pentru mine şi pentru echipa noastră o nouă oportunitate de a crea un cadru nonformal de învăţare, copiii având foarte multe jocuri şi activităţi puse la dispoziţie de cei 7 voluntari ai acestui proiect. De asemenea, experienţele pe care aceşti copii le trăiesc alături de animatori nu fac altceva decât să Îl aducă pe Mântuitorul mai aproape de ei, noi animatorii dorindu-ne să fim asemenea apostolilor lui Hristos nu doar pentru participanţi, cât şi pentru ceilalţi săteni. Prin copii, Hristos are şansa să pătrundă şi în mijlocul familiei fiecăruia”.
În ultima zi, înainte de despărţire, copiii şi-au reamintit clipele petrecute împreună prin vizionarea filmului taberei. Au povestit momente din timpul taberei, şi-au luat rămas bun de la voluntari, i-au emoţionat şi i-au făcut să regrete faptul că timpul s-a scurs atât de repede. Cele trei zile au fost folositoare pentru toată lumea, ajutându-i nu doar pe copii, ci şi pe voluntari să îşi cunoască limitele şi să redevină copiii jucăuşi de altădată. Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru acestea şi sperăm ca ediţia următoare a taberei să strângă împreună şi mai mulţi tineri în rugăciune şi bucurie!
Suntem „Împreună pentru tineri!”. (Teofan Justinian Curelariu, Roxana Cojocea - ATOR Iaşi)