Părintele profesor Constantin Necula ne-a împărtăşit gândurile sale părinteşti cu privire la acest moment, spunând că „este o întâlnire mai mult de suflet decât de carte şi sper să rămână necesară mai cu seamă sporirii unei viziuni duhovniceşti asupra pastoraţiei. Desigur că nu suntem la concurenţă unii cu ceilalţi, ci ne completăm în cunoştinţe şi sper ca toţi cei ce participă la aceste cursuri să câştige competenţele tuturor profesorilor pe care îi întâlnesc. E şi o bucurie foarte mare pentru că, pentru mine personal, a lucra cu oameni dispuşi să înveţe e mai important decât să lucrezi cu oameni nevoiţi să înveţe“.
Atelierul a vizat identificarea direcţiilor de cercetare catehetică în Europa contemporană şi importanţa lor în contextul pastoral-catehumenal al Ortodoxiei româneşti, identificând totodată zone de cercetare, linii de forţă şi noduri informale în domeniul catehetic. Cel mai important aspect al acestei întâlniri a fost acela al aplicării acestor informaţii în spaţiul real al parohiei de azi, cu provocările cotidiene. De aceea, cu privire la rolul pe care îl are acest atelier în cadrul masteratului profesional, pr. Sebastian Teacu a menţionat că „dimensiunea practică a curriculei unui masterat profesional vine să contrabalanseze curricula teoretizatoare a învăţământului tradiţional şi este destinată să creeze mai degrabă abilităţi şi competenţe. Asta nu înseamnă că dimensiunea informativă este ignorată, ci că aceasta este pusă în legătură mai bine cu latura experienţială a învăţării. În acest demers se încadrează şi activităţile atelierului practic susţinut de către părintele profesor Constantin Necula. Dânsul a integrat experienţele formatoare ale Tradiţiei creştine şi metodele de comunicare moderne, oferind viitorilor preoţi din Arhiepiscopia Iaşilor călăuzire pentru creştere intelectuală, emoţională şi duhovnicească“.
Privitor la impactul pe care îl are acest atelier pentru pregătirea şi creşterea duhovnicească şi academică a tinerilor studenţi teologi, Căliman Florin, student în clasa I la Masteratul „Misiune şi slujire pastorală“, a precizat că „o astfel de întâlnire aduce un beneficiu în cadrul pregătirii noastre teologice. După doar câteva ore în care l-am ascultat eu şi ceilalţi colegi, ne-am dat seama că este nevoie de o schimbare în gândire şi în comportament. După câteva ore am început să gândesc altfel, să văd cu alţi ochi anumite lucruri. Preoţia, dar şi calitatea de teologi mireni necesită pregătire continuă, viaţă duhovnicească şi disponibilitatea de a primi remarci negative“.
„Pentru mine acest atelier a reprezentat materializarea unui vis. Ţin să precizez că m-a ajutat extraordinar de mult în deschiderea orizontului abordării problemelor contemporane întâlnite în parohie. Ca viitor candidat la Taina Preoţiei, acest atelier m-a ajutat să îmi evaluez nivelul de pregătire din punctul de vedere al propovăduirii Evangheliei. În încheiere ţin să menţionez că am găsit în părintele profesor un tip jovial demn de urmat“, ne-a împărtăşit şi Ioan Dascălu, masterand în cadrul Masterului „Misiune şi slujire pastorală“.
Mulţumim încă o dată lui Dumnezeu şi binefăcătorilor noştri ce au făcut posibil acest moment de încântare formativă pentru noi, beneficiarii acestui program de Masterat „Misiune şi slujire pastorală“. Nădăjduim ca seminţele sădite în fiecare dintre noi la acest atelier, dar şi pe tot parcursul acestui program de masterat să rodească la timp bineplăcut pentru slujba ce ne va fi pusă înainte spre slava lui Dumnezeu, aducându-L mai mult pe Hristos în viaţa noastră şi astfel făcându-ne vase de slujire care să fie puse în lucrarea Bisericii Sale la timpul rânduit. (Emanuel Mocanu)