Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Iaşi a găzduit o conferinţă dedicată Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Evenimentul a fost organizat cu prilejul întrunirii Cercului pastoral misionar „Sfântul Ierarh Nectarie“ al Protopopiatului 1 Iaşi. Preoţii din acest cerc pastoral, împreună cu alţi slujitori ai sfintelor altare din Moldova, au oficiat mai întâi Taina Sfântului Maslu. Părintele paroh Petrică Lehaci a remarcat la final că, prin rugăciunea înălţată în locaşul de închinăciune, au fost cinstiţi şi Sfinţii Sila, Paisie şi Natan. „În biserica noastră, alături de racla Sfântului Nectarie, se află fragmente din moaştele Sfinţilor Sila, Paisie şi Natan. Prin această slujbă, dar şi prin Sfânta Liturghie de mâine (n.r. ieri, 16 mai) cei trei sfinţi sunt serbaţi în biserica noastră“, a menţionat părintele Petrică Lehaci, care a mulţumit preoţilor şi credincioşilor pentru prezenţă. Personalitatea marcantă a Patriarhului Justinian Marina a fost prezentată în continuare de părintele Paul Lehaci, slujitor la Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie“, care a pregătit un referat foarte bine documentat: „Patriarhul Justinian s-a mutat din lumea aceasta cu credinţa că şi-a făcut pe deplin datoria către obştea încredinţată spre păstorire, către lumea însetată de dreptate şi pace şi către omul în suferinţă“.
„Am avut conducători vrednici în fruntea Bisericii noastre“
Invitatul special al serii a fost părintele profesor doctor Viorel Ioniţă. Bucuria preoţilor ieşeni a fost mare, mai ales că părintele Viorel Ioniţă i-a avut elevi pe o parte dintre aceştia la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. „Am avut şansa să-l cunosc pe Patriarhul Justinian şi să fiu sprijinit de Preafericirea Sa pe vremea când era preot la Râmnicu Vâlcea. El a pus bazele organizării Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, a stabilit legături puternice cu parohiile ortodoxe româneşti de peste hotare. A fost foarte apreciat de străinii care l-au vizitat la Bucureşti în vremea arhipăstoririi Sale“. Părintele profesor doctor Viorel Ioniţă a rămas impresionat de numărul mare de credincioşi prezenţi la Taina Sfântului Maslu în Biserica „Sfântul Nectarie“ şi a amintit de legăturile duhovniceşti pe care le ţine cu Moldova: „Sunt ardelean, dar mă simt în Moldova extraordinar! De fiecare dată când am ocazia, vin aici pentru a-mi reîncărca duhovniceşte sufletul. Am ajuns în această minunată biserică şi am rămas impresionat că este atâta lume. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă primească rugăciunea“. Părintele Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului 1 Iaşi, a îndemnat oamenii să pună la inimă cuvintele legate de viaţa Patriarhului Justinian Marina: „Am avut conducători vrednici în fruntea Bisericii noastre. Vrednicia lor se vede în ceea ce suntem noi astăzi. Trebuie să ne dăm seama că la vremea respectivă ei au făcut sacrificii mari ca Biserica să dăinuiască“. Credincioşii s-au închinat la final la racla ce adăposteşte fragmente din moaştele Sfinţilor Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei, pomeniţi ieri, 16 mai, în calendarul Bisericii noastre, dar şi la celelalte odoare aflate în sfântul locaş.