Astfel, duminică, 14 mai 2017, enoriaşii, împreună cu preotul paroh Mihai Cepeliuc, au pornit în pelerinaj spre fântâna văduvelor de război, aflată la intrarea în satul Andrieşeni, lângă calea ferată. Aici s-a săvârşit Parastasul pentru eroii căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării şi a credinţei strămoşeşti. Copiii de la şcoala din localitate au interpretat cântece şi au recitat poezii patriotice. „A fost o zi deosebită pentru comunitatea noastră, întrucât ne-am adus aminte de înaintaşi la fântâna amenajată de văduvele din Andrieşeni. Am mers în acest loc cu prapuri şi cruci, în sunetul cântărilor religioase, după ce am sădit în sufletele noastre cuvintele Sfintei Evanghelii citite în cadrul Sfintei Liturghii. De asemenea, am cântat cu toţii «Hristos a înviat!», «Lumină lină» şi axionul «Luminează-te, luminează-te», pentru a trăi bucuria comuniunii în rugăciune“, a spus pr. paroh Mihai Cepeliuc. În aceeaşi zi, la casa bătrânei Frăsâna Rădeanu din Andrieşeni, a fost oficiată o slujbă de mulţumire, la împlinirea venerabilei vârste de 98 de ani. Aceasta s-a bucurat de prezenţa preotului paroh şi a tuturor celor ce au înconjurat-o cu dragoste şi a povestit câteva crâmpeie din viaţa sa lungă.