În cetate, astăzi, creștinul are nevoie de un manual de supraviețuire, iar Adrian Papahagi a schițat un astfel de manual și l-a publicat la Editura Doxologia, în Colecția Eseu.
„Creștinul în cetate” este o carte remarcabilă și merită citită cu mare atenție pentru că explică publicului român un lucru esențial, și anume, faptul că „ordinea politică și administrarea ei nu pot fi reduse la simple forme, formule sau modele instituționale. Mai precis, că instituțiile, politicile și organizațiile guvernanței publice sunt în ultimă instanță tot atât de bune sau tot atât de rele pe cât sunt oamenii ce le creează, adoptă, mențin și conduc”, după cum afirmă Paul Dragoș Aligică în prefața volumului.
Aceasta este și una dintre problemele despre care vor vorbi Adrian Papahagi și Radu Preda în cadrul evenimentului de lansare a volumului „Creștinul în cetate”, organizat de Editura Doxologia din Iași, miercuri, 3 mai, la Muzeul Unirii din Iași, începând cu ora 12.00.
Cartea poate fi comandată online, aici: https://edituradoxologia.ro/crestinul-cetate-manual-de-supravietuire.
Adrian Papahagi este conferențiar la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. Medievist, doctor în filologie la Universitatea Paris IV – Sorbonne (2006), a fost elev străin al École Normale Supérieure și bursier al The Warburg Institute – Londra, Maison française d’Oxford și New Europa College – București. Între 1999-2003, a predat la Sorbona și la Institutul Catolic din Paris. A publicat câteva zeci de studii de medievistică în periodice importante, precum și la edituri prestigioase, cum ar fi Palgrave-Macmillan, Brepols sau Presses de l’Université de Paris – Sorbonne.