IPS Teofan a săvârșit prima Denie din acest post la Catedrala Mitropolitană din Iași

Arhiepiscopia Iașilor Martie 30, 2023   Autor: Mihail Vrăjitoru

Potrivit rânduielii tipiconale, miercuri seară, în săptămâna a V-a din Postul Mare, se săvârșește Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. În Catedrala mitropolitană din Iași, slujba canonului a fost oficiată de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor formați din părinți, slujitori ai Catedralei. În cadrul Deniei Canonului cel Mare s-a citit și Viața Sfintei Maria Egipteanca, important document hagiografic și duhovnicesc, scris de Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului.

În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a evidențiat importanța Deniei Canonului Mare:

Dăm slavă lui Dumnezeu pentru această sfântă și binecuvântată seară. Seara Canonului celui Mare, rugăciunea de pocăință, chipul Sfintei Maria Egipteanca, adus în fața noastră ca îndemn puternic pentru întoarcerea minții noastre la Dumnezeu, ca arătare a duhului pocăinței. Semn a recunoașterii păcatelor pe care le-am săvârșit și a întoarcerii noastre către Dumnezeu. Nu sunt cuvinte multe de spus în această seară pentru că slujba Canonului celui Mare a fost deopotrivă rugăciune, dar și cuvânt de învățătură ca sufletul omului să se întoarcă către Dumnezeu. Pentru că oameni suntem, purtători de trup și purtători de păcate, se cuvine ca răspuns la chemarea pe care Biserica ne-a făcut-o, pentru a participa la această dumnezeiască slujbă, să înrădăcinăm cât mai adânc în ființa noastră, strigătul, dorul nostru după Dumnezeu, zicând „Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă”.

Ce este Canonul cel Mare?

Canonul cel Mare, pus sub semnul pocăinței, este un imn liturgic ce cuprinde peste 250 stihiri, alcătuit din 9 cântări bogate, compuse la rândul lor din stihiri scurte, ritmate de invocația „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului. Canoanele liturgice au apărut la sfârșitul secolului al VII-lea și începutul secolului al VIII-lea, înlocuind în mare măsură imnurile liturgice numite Condac. Sfântul Andrei Criteanul a fost considerat drept „părintele canoanelor“, fiind așadar primul alcătuitor de canoane și inițiatorul acestei specii imnografice în Biserica Ortodoxă.

(Foto) În tonuri pământii: Denia Canonului cel Mare, la Catedrala Mitropolitană din Iași

(Video) IPS Teofan a săvârșit prima Denie din acest post la Catedrala Mitropolitană din Iași

(Video) IPS Teofan: „Duhul pocăinței se arată în recunoașterea păcatelor și în întoarcerea minții către Dumnezeu

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri