(FOTO) Sfântul Ioan Iacob are „casă nouă” în localitatea natală, Horodiștea

5 August 2018
Arhiepiscopia Iașilor
Foto: Tudorel Rusu

Localitatea Horodiștea din județul Botoșani, din care face parte și satul Crăiniceni, locul de naștere al Sfântului Ioan Iacob, s-a bucurat astăzi de prezența a doi mitropoliți ai Bisericii Ortodoxe Române. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, și Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Mitropoliei Europei Centrale și de Nord, au săvârșit slujba de sfințire a Schitului de maici „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț”, care va funcționa sub oblăduirea Mănăstirii Vorona. Lucrările de reparare și înnoire a întregului ansamblu al schitului au început pe data de 17 iunie 2018, sub atenta supraveghere a părintelui arhimandrit Teodosie Pleșca, starețul Mănăstirii Zosin și povățuitorul duhovnicesc al noii obști monahale. Slujba de târnosire a fost urmată de slujba Sfintei Liturghii arhierești, iar la final cei doi ierarhi au sfințit troița de la intrarea în așezământul monahal.