„Cutia cu papucei pentru ei“ în Şendreni - „Am fost copleşiţi de zâmbete calde, chipuri luminoase şi priviri inocente“

Arhiepiscopia Iașilor Aprilie 11, 2018   Autor: Flavius Popa

Voluntarii proiectului s-au deplasat dimineaţă în Şendreni, unde au participat şi au oferit răspunsurile corale la Sfânta Liturghie, iar la final, membrii au împărţit încălţăminte nouă copiilor ce provin din medii defavorizate, dar şi pachete cu dulciuri şi daruri cu ocazia Sfintelor Paşti.

„Voluntarii au legat această activitate cu Sfânta Liturghie“

„Fiecare participare la «Cutia cu papucei pentru ei» constituie o experienţă inedită în cel mai frumos sens al cuvântului. Nu poate exista bucurie mai mare decât cea de a vedea că darul ajunge la cine trebuie şi că aduci mângâiere pe chipurile unor copii care, poate, nu zâmbesc prea des. Împreună cu toţi cei care sprijină proiectul colegiului, aducem un strop de bucurie în vieţile acestor copii, în speranţa că ei îşi vor continua drumul către şcoală, către educaţie“, ne-a declarat Larisa Alui-Gheorghe, voluntar al proiectului.

„Întâlnirea cu copilaşii din Parohia Şendreni a fost una cu totul aparte. Din clipa în care am păşit în sfântul locaş am fost impresionată de faptul că o parte dintre acei copii minunaţi erau responsabilizaţi cu diverse ascultări, de exemplu: pangard, strană ş.a. Acest lucru mi-a transmis un sentiment de bucurie sfântă. Am văzut în acei copilaşi adevăraţi ucenici ai Mântuitorului. În momentul în care le-am împărţit darurile am fost copleşiţi de zâmbete calde, chipuri luminoase, priviri inocente care te îmbrăţişau. Cu recunoştinţă şi aleasă preţuire, mulţumim tuturor celor care ne sunt aproape şi fac posibil desfăşurarea proiectului“, ne-a relatat Ionela Abunei, membră în cadrul Colegiului „Sfântul Nicolae“.

„Cuvintele sunt de prisos, ceea ce s-a întâmplat la noi a fost Liturghie şi filantropie. Mi-a plăcut organizarea şi profesionalismul membrilor colegiului, dar peste toate, mi-a rămas la suflet faptul că voluntarii au legat această activitate cu Sfânta Liturghie. De fapt, asta face diferenţa dintre filantropie şi asistenţa socială“, ne-a relatat părintele Cătălin Fotache, preotul paroh din Şendreni.

„Cutia cu papucei pentru ei“ te invită la „Crosul pentru şcoli“

Proiectul participă pentru al treilea an consecutiv la „Crosul pentru şcoli“, cel mai mare eveniment de tip sport-fundraising din Iaşi. În cadrul acestei activităţi, obiectivul propus reprezintă încercarea de a soluţiona o problemă frecventă în mediul rural: lipsa de încălţăminte adecvată anotimpului. Toţi cei care doresc să fie alături de membrii colegiului se pot alătura echipei de alergători şi susţinători ai acestui proiect, până pe data de 25 aprilie 2018. Pentru mai multe detalii puteţi apela la numărul de telefon 0741 782 124 (Cristian Irina) sau puteţi accesa pagina de Facebook www.facebook.com/Papuc3ei/ sau http://crospentruscoli.ro.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri