Concurs de Noul Testament, în Parohia Izvorul Muntelui

Bucuria din ochii participanţilor s-a manifestat deosebit, prin răspunsurile la obiect sau elaborate, date în cadrul competiţiei. Un număr de 15 participanţi au răspuns la întrebările adresate de juriu, pe parcursul a trei etape, din teme ca Sfintele Pătimiri şi Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Împărţiţi în două grupe de vârstă, anume 14-18 ani şi 19- 25 ani, participanţii au obţinut rezultate remarcabile. Cei mai buni au ocupat podiumul şi au primit recompense constând într-o anumită sumă de bani (locul I - 200 lei; locul II - 150 lei; locul III - 100 lei) şi o carte ce cuprinde scrierile Noului Testament, pentru aprofundarea învăţăturilor biblice.

Astfel, la grupa de vârstă 14 - 18 ani, locul I a fost ocupat de Dîdă Elisabeta (Negreşti I), locul II de Croitoriu Ştefania (ATOR Bicaz), locul III de Romanescu Mina (Pârâul Frunţii), iar menţiunea a fost obţinută de Voaideş Ştefan (Dămuc). La grupa de vârstă 19-25 ani, locul I a fost obţinut de Burghelea Daniela (ATOR Bicaz), locul II de Andrei Ciprian (Preluca), locul III de Nistor Elena (Preluca), iar menţiunea a fost obţinută de Ungureanu Ionuţ Alin (ATOR Bicaz). În acest clasament, Asociaţia Tineretul Ortodox Român Bicaz a fost reprezentat de Croitoriu Ştefania, Burghelea Daniela şi Ungureanu Ionuţ Alin. (Cosmin Blagoci)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri