Binecuvântări arhierești și rugăciuni la început de an școlar

Arhiepiscopia Iașilor Septembrie 12, 2017   Autor: Tudorel Rusu

Ieri, 11 septembrie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a participat la festivităţile de începere a anului şcolar la trei unităţi din oraşul Iaşi, unde a oficiat slujbe de binecuvântare: Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”, Şcoala „Varlaam Mitropolitul” şi Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”. La Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” Înaltpreasfinţitul Părinte a oficiat o scurtă slujbă pentru începerea noului an şcolar, oferind doamnei director prof. dr. Elvira Rotundu o icoană ca binecuvântare.

„Dumneavoastră purtaţi numele, ca instituţie, al celui care, la mijlocul veacului al XIX-lea, încerca să fie, pe de o parte, persoană ataşată valorilor neamului, dar şi cu deschidere spre universal. Costache Negruzzi era ataşat istoriei, dar şi implicării în lucrările din timpul său în administraţie, politică şi, bineînţeles, în cultură. Era un spirit laic, raţionalist, dar avea preocupări uneori şi pentru lumea ecleziastică, iar mănăstiri precum Neamţ, Socola şi «Sfinţii Trei Ierarhi» făceau parte din preocupările sale literare. Vă urez ca Dumnezeu să vă aibă în grija Sa şi să vă dăruiască putere şi înţelepciune să fiţi credincioşi şi fideli  celui care este aşezat ca egidă a instituţiei voastre de învăţământ”, le-a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei elevilor şi cadrelor didactice de la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” din Iaşi.

De o slujbă de binecuvântare şi un cuvânt de învăţătură din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan s-au bucurat şi elevii Şcolii „Varlaam Mitropolitul” din Iaşi. La festivitatea de deschidere a fost prezent şi Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, care a subliniat prestigiul de care se bucură deja Şcoala „Varlaam”, o şcoală ce ce îngrijeşte de educaţia copiilor, dar în special creează caractere.

Anul viitor va fi inaugurat şi Liceul „Varlaam Mitropolitul”. Pregătirile pentru acest moment au început, iar un sprijin important va fi oferit de Şcoala Americană Internaţională din Bucureşti, după cum a precizat Cristina Gheorghe, director executiv al Fundaţiei „Varlaam Mitropolitul”. Robert Brindley, directorul Şcolii Americane Internaţionale din Bucureşti, a fost prezent şi el la deschiderea anului şcolar de la Şcoala „Varlaam”. Din partea părinţilor a vorbit Cătălin Velişcu, preşedintele Clubului Părinţilor. Anul acesta, tema generală sub care se vor derula activităţile la Şcoala „Varlaam Mitropolitul” este „Celălalt contează la fel de mult ca şi mine”.

În continuarea zilei, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a mers la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi, unde a săvârşit o slujbă de Te Deum şi a ţinut un scurt cuvânt de învăţătură celor peste 300 de elevi şi eleve de la cele două secţii: Teologie şi Patrimoniu Cultural.

„Vă urez ca, prin tot ceea ce împliniţi în capela seminarului, la sala de curs, în internat, să vă transformaţi mintea în cer, inima în altar şi toată viaţa în Împărăţia cerurilor. Să fie şi acest an şcolar un an bineplăcut Domnului, un timp şi un spaţiu în care să descoperiţi tainele altarului din mintea voastră, tainele cerului din inima voastră şi să exploraţi încă din această lume tainele Împărăţiei cerurilor”, le-a spus IPS Părinte Mitropolit Teofan seminariştilor ieşeni.

Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh, cu ocazia începerii anului şcolar, a fost rostit de directorul seminarului teologic, părintele Dragoş Bahrim.

Început de an şcolar la seminariile teologice

Slujbe de Te Deum, cu prilejul începerii anului şcolar, au mai avut loc ieri în toate instituţiile teologice preuniversitare din Arhiepiscopia Iaşilor.

La Liceul Teologic Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Piatra Neamţ, slujba de Te Deum a fost oficiată de părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor format din părintele protoiereu Valentin Tofan şi părinţi profesori. Părintele consilier a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan şi a dăruit părintelui director Bogdan Constantin o icoană cu Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, subliniind faptul că aceşti sfinţi ocrotitori sunt modele atât pentru elevi, cât şi pentru părinţi şi profesori.

Şi la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, elevii, profesorii şi părinţii au participat ieri, 11 septembrie, la slujba Sfintei Liturghii şi la slujba Te Deumului de început de an şcolar. În continuare, în sala de festivităţi a seminarului, pr. prof. Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamţ, a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu ocazia începutului de an şcolar, a transmis din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, binecuvântările pentru noul an şcolar, a citit mesajul Ministrului Educaţiei Naţionale, Liviu-Marian Pop, şi mesajul inspectorului şcolar judeţean. Ziua a continuat cu consfătuirea cadrelor didactice. Menţionăm şi faptul că, începând cu acest an şcolar, Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ i-au fost arondate încă două unităţi de învăţământ: Şcoala din Nemţişor şi Şcoala din Lunca, ambele din comuna Vânători-Neamţ.

La Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” din Botoşani, festivitatea de deschidere a anului şcolar 2017-2018 a avut loc în prezenţa profesorilor, a elevilor, a părinţilor şi a unor oficialităţi locale. Festivitatea a debutat cu slujba de binecuvântarea a anului şcolar, oficiată de preoţi profesori ai seminarului botoşănean, răspunsurile fiind date de elevii seminarişti. După oficierea slujbei, rând pe rând, distinşii oaspeţi, alături de părintele director Daniel Dascălu, au aşezat lângă inimile copiilor sincere urări, poveţe şi gânduri alese pentru noul an şcolar, încredinţându-i de dragostea lor părintească şi de grija lor continuă pentru crearea unui mediu prielnic actului educaţional. Momentul s-a încheiat cu intonarea imnului naţional „Deşteaptă-te, române!”, poze de grup, zâmbete şi îmbrăţişări. (Pr. prof. Teodor Cenușă)

„Pregătim copii care să ducă în lume valori netrecătoare care înnobilează fiinţa umană”

La Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, elevii seminarişti au păşit pragul şcolii cu emoţii şi forţe proaspete după vacanţa de vară.

Festivitatea de deschidere a anului şcolar a debutat cu slujba de Te Deum, oficiată de un sobor de preoţi, profesori la seminar.  Părintele profesor Constantin Muha, directorul instituţiei, a rostit un cuvânt de învăţătură, amintind celor prezenţi că, „deşi societatea actuală intră uneori în derivă, este nevoie de pilonii tradiţionali: Familia, Biserica, Şcoala, pentru ca societatea să îşi păstreze cursul firesc, să rămână acelaşi cadru care conferă demnitate şi siguranţă cetăţeanului, dar şi această şansă de a primi învăţătura cea bună. Ne dorim o abordare mai profundă din partea celor implicaţi în acest proces: părinţi, elevi şi profesori deopotrivă, pentru a conferi pe mai departe soliditate şi frumuseţe la tot ceea ce se face în această şcoală teologică, în care avem două profile: Teologie Pastorală şi Filologie Bilingv, Română-Engleză. Nu întâmplător, aşa a rânduit Dumnezeu, să fie aceste două profile împreună, pentru că totdeauna cultul şi cultura au fost îngemănate. Pregătim copii care să ducă în lume cultura şi credinţa, aceste valori netrecătoare care înnobilează fiinţa umană”. S-a dat citire apoi mesajului Ministrului Educaţiei Naţionale, Liviu-Marian Pop, adresat elevilor, profesorilor şi părinţilor, cu prilejul deschiderii anului şcolar 2017-2018. De asemenea s-a dat citire şi mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care reafirmă că „Familia, Biserica şi Şcoala sunt chemate să ofere copiilor şi tinerilor, pe lângă cunoştinţe intelectuale, şi o formare spirituală pentru a trăi viaţa în comuniune de iubire faţă de Dumnezeu şi de oameni. În acest sens, trebuie intensificată cooperarea dintre Familie, Biserică şi Şcoală, pentru a apăra inocenţa, sinceritatea şi nevoia de creştere spirituală a copiilor şi a tinerilor în comuniune şi într-o comunitate care cultivă valori permanente, precum: recunoştinţa faţă de părinţi, profesori şi binefăcători, prietenia, dărnicia şi întrajutorarea”. Au fost prezenţi, din partea Poliţiei locale, ag. principal Butnariu Alin şi subinspectorul Ciubuc Dragoş Mihai, care au dat citire mesajului Poliţiei Române la începutul anului şcolar şi care au dat asigurări că vor fi zilnic alături de elevi, exprimându-şi convingerea că parteneriatul pentru o şcoală în siguranţă se va dovedi şi în acest an extrem de eficient. De asemenea au participat cadrele didactice, elevii însoţiţi de părinţi, precum şi colaboratori ai seminarului dorohoian. (Consilier educativ pr. prof. Creţu Vasile Ionuţ)

Prezenţă arhierească la deschiderea anului şcolar la Suceava

La Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva” de la Mănăstirea Agapia, judeţul Neamţ, festivitatea de deschidere a conţinut Sfânta Liturghie şi slujba de Te Deum. Răspunsurile la strană au fost date de elevele seminariste, iar directorul instituţiei, prof. Pîrleciu Carmen, a citit mesajul Preafericitului Părinte Patriah Daniel.

Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a participat ieri la festivitatea de deschidere a anului şcolar 2017-2018 la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava şi Colegiul Tehnic „Petru Muşat” din Suceava. Ambele instituţii de învăţământ îşi desfăşoară activitatea în acelaşi spaţiu începând cu ianuarie 2015, atunci când un incendiu puternic a devastat clădirea seminarului sucevean.

După săvârşirea Te Deumului pentru deschiderea anului şcolar, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a rostit un cuvânt de învăţătură, adresat elevilor şi dascălilor prezenţi, punând un accent deosebit pe necesitatea seriozităţii în actul educaţional.

Festivitatea s-a încheiat cu dezvelirea unui bust al Voievodului Petru I Muşat (1375- 1391), ridicat la intrarea principală a colegiului care-i poartă numele.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri