„Anotimpurile mântuirii noastre” – seară duhovnicească la Societatea Ortodoxă a Femeilor Române Iași

Arhiepiscopia Iașilor Martie 31, 2017

În ziua de 30 martie 2017, la sediul Societății Ortodoxe a Femeilor Române Iași (SOFR) a avut loc o seară duhovnicească, pe tema „Anotimpurile mântuirii noastre”.  

Întâlnirea  a reunit un auditoriu important format din  membrele SOFR și alte persoane invitate și interesate de această temă de reflecție. În acest context, părintele Dumitru Păduraru a vorbit despre afinitatea fiecărui creștin de a se împărtăși din Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Dacă privim spre curgerea anului bisericesc, găsim în fiecare anotimp sărbători dedicate Domnului Hristos, Maicii Domnului și Duhului Sfânt. Succesiunea anotimpurilor ne influențează și din punct de vedere duhovnicesc. Astfel, putem vorbi despre o Primăvară duhovnicească, o Vară a inimii, o Toamnă a ostenelilor și o Iarnă a vieții. Nașterea Mântuitorului a avut loc iarna, pătimirile și Învierea – primăvara, Schimbarea la Față – vara, iar nașterea Maicii Domnului – toamna. Activitatea publică a Mântuitorului s-a întins pe durata celor două anotimpuri din Țara Sfântă – iarna și vara.

Pătimirile și Învierea Mântuitorului au avut loc primăvara. Am putea spune că a fost cea mai tristă primăvară dar, din perspectiva Învierii, a fost cea mai luminoasă Primăvară. Părintele Păduraru  a precizat că „în perioada Postului Mare, în sufletul nostru sunt deopotrivă sentimente de tristețe, dacă privim spre Golgota și sentimente de bucurie, știind că Hristos a Înviat”. Postul ne pregătește atât fizic, dar mai ales duhovnicește, pentru a-L întâmpina pe Mântuitorul la poarta Ierusalimului și a-L însoți până pe dealul Golgotei.

Un creștin va avea mereu prilejul de a privi spre ceilalți cu gânduri bune. Primăvara este anotimpul gândurilor și al faptelor bune. Să înmulțim gândurile bune și acestea vor fi temelia pentru tot binele din viața noastră. Răstigniți iarna pe altarul unei primăveri a Învierii”, a mai spus părintele Dumitru Păduraru.

(Doina Cotruță – SOFR Iași)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri