„Admirabila tăcere”: Al treilea volum din Jurnalul lui Alexandru Mironescu a fost lansat la Iași

Arhiepiscopia Iașilor Mai 22, 2023   Autor: Mihail Vrăjitoru

Întâlnirea s-a desfășurat în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan, începând de la ora 16:00, cu participarea prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, a prof. univ. dr. Ioan Alexandru Tofan și a prof. dr. Marius Vasileanu, îngrijitorul ediției.

În cadrul evenimentului, a fost lansat Jurnalul lui Alexandru Mironescu, membru fondator și reprezentativ al „Rugului Aprins”. Jurnalul profesorului Alexandru Mironescu, comparat adesea cu „Jurnalul fericirii”, inedit până de curând, se încheie în acest an prin apariția volumului al treilea (și ultimul).

„Lansarea acestui volum este un eveniment mai special. Despre «Rugul Aprins» cred că fiecare a auzit câte ceva și cred că merită să auzim mai mult, dacă se poate, totul. Am avut bucuria de a-l avea alături de noi pe prof. dr. Marius Vasileanu, care cred că este cel dintâi sau cel mai de seamă cunoscător a mișcării culturale «Rugul Aprins». Cred că această mișcare a fost pagina luminoasă din istoria Bisericii noastre, mai cu seamă din perioada interbelică și care a ajutat prin lumina ei să străbatem întunericul în cei aproape 45 de ani.”, a spus prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.

„Datorită vremurilor acelora de interzicere a lucrării culturale apare jurnalul său. Acest jurnal a avut mai multe etape. O parte dintre scrierile sale, din păcate, au fost reținute de securitate în momentul arestării sale și s-au pierdut. Însă, imediat ce a ieșit din închisoare, aflând că prietenul său cel mai bun, părintele Daniil Sandu Tudor plecase deja la Domnul, a simțit nevoia să continue să scrie. Acest jurnal a apărut în trei volume și durează din 1967 până în 1972, în care practic, Alexandru Mironescu a reluat ceea ce nu a putut scrie în interbelic.”, a adăugat prof. dr. Marius Vasileanu, îngrijitorul ediției.

Cine a fost Alexandru Mironescu?

Alexandru Mironescu (1903–1973) a fost un om de știință, scriitor și filozof, a urmat studii de fizică și chimie la Universitatea din București și la Sorbona, unde și-a obținut și doctoratul. Un al doilea doctorat, în filozofie, l-a susținut la Universitatea din București. A activat ca profesor de chimie în cadrul aceleiași universități, la Facultatea de Științe (1929–1949). A făcut parte din celebra grupare a Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim (București). A fost preocupat de relația dintre credință și știință, precum și de complexul raport dintre cultură și spiritualitate. Persecutat de regimul comunist, este îndepărtat din învățământul universitar (1949) și, mai târziu, va fi arestat și întemnițat (1958), alături de fiul său, studentul Șerban Mironescu, și de alți membri ai Rugului Aprins, sub acuzația de activitate subversivă. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare şi eliberat în 1963.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri