Zi de sărbătoare în Iași: Parohia „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” Bucium a primit vizita arhierească și un nou spațiu de rugăciune

Arhiepiscopia Iașilor Decembrie 14, 2025   Autor: Mihail Vrăjitoru

Ierarhul a fost întâmpinat de clerici și credincioși, după care a săvârșit slujba de binecuvântare a paraclisului provizoriu, amenajat pentru rugăciune și slujire liturgică, până la ridicarea viitoarei biserici parohiale.

Înainte de Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan l-a hirotesit pe teologul Ioan Simiraș întru ipodiacon.

Momentul central al zilei l-a constituit săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, oficiată de Înaltpreasfinția Sa împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la acest eveniment important din viața comunității.

În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a vorbit despre chemarea universală a omului la ospățul Împărăției lui Dumnezeu:

Dumnezeu ne invită pe toți la ospăț, la ospăț în Împărăția Sa. Iar ca pregustare a acestui ospăț, Dumnezeu ne cheamă în fiecare duminică și sărbătoare la Sfânta Liturghie, așa cum suntem noi astăzi.

Și ce ospăț este acesta? Este ospățul în care omul se dă pe sine lui Dumnezeu, iar Dumnezeu, primindu-ne pe noi, la schimb, Se dă pe Sine nouă. Omul Îi dă lui Dumnezeu întreaga viață, cu bucurii și încercări, iar Dumnezeu, în schimb, îi dăruiește omului viața Sa, așezată în timpul Sfintei Liturghii în Trupul și Sângele Său – dumnezeiasca Împărtășanie.

Dumnezeu nu dorește să rămână singur la cină, ci îi cheamă pe cei pe care noi, oamenii, îi considerăm nevrednici: „Du-te pe străzi și pe ulițe și cheamă-i pe toți să intre”, arătând prin aceasta că nu doar cei care se pregătesc în mod obișnuit pentru cină vor avea parte de ea.

Așa va fi și în Împărăția Cerurilor. Vom avea marea surpriză să descoperim acolo, lângă Dumnezeu, pe cei pe care noi i-am considerat nevrednici și îi vom căuta pe cei pe care i-am socotit vrednici, dar nu îi vom găsi, arătând prin aceasta că există și alte criterii în mintea lui Dumnezeu decât propriile noastre judecăți.

De aceea, Domnul Hristos ne cheamă să nu privim prea mult în viața altora, pentru că noi vedem doar ceea ce fac ei acum, dar nu știm sfârșitul vieții lor.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Emilian Timofte a fost hirotesit întru iconom stavrofor, iar acesta a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Teofan pentru binecuvântarea arhierească și pentru cuvântul de învățătură rostit, exprimând, totodată, recunoștința comunității parohiale față de toți cei care s-au implicat în amenajarea paraclisului.

Credincioșii au primit binecuvântarea ierarhului și au avut posibilitatea de a se închina în noul paraclis, acest moment marcând un început binecuvântat pe drumul duhovnicesc al parohiei din cartierul Bucium.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri