Zâmbet şi bucurie Euharistică de Ziua Copilului

Arhiepiscopia Iașilor Iunie 4, 2019

Martirii sunt cei pe care Biserica îi cinsteşte cu mare bucurie, pentru că ei sunt exemple ai mărturisirii, cu preţul vieţii a lui Hristos şi astfel ne arată calea spre dobandirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Tot în această zi, societatea serbează ziua copilului iar acest moment nu a rămas neînsemnat pentru Parohia Rădeni din Protopopiatul Târgu Neamţ.

 De dimineaţă, tinerii, dar mai cu seamă copiii din parohie, au venit în număr mare la Sfânta Biserică pentru a participa la tradiţionala Liturghie a copiilor. Biserica a răsunat de glasul pur şi lin care a înfrumuseţat prima Sfântă Liturghie din această lună care aminteşte de vacanţa mult aşteptată de fiecare copil. Ei au fost dirijaţi de către preotul paroh. Mulţi dintre cei care au participat s-au împărtăşit cu Sfintele Taine şi astfel s-au întalnit cu Cel ce a spus: „Lăsaţi copiii să vină la Mine, căci unora ca acestora este Împărăţia cerurilor” (Matei 19, 14).

La sfârşitul slujbei, copiii au mers în casa socială nou-construită, unde au primit o gustare şi, în acelaşi timp, au trăit o mare bucurie, deoarece li s-a pregătit o surpriză: prezenţa unor animatori care interpretau anumite personaje din desenele animate. Au fost momente de mare bucurie şi de joacă, aşa cum este  şi firesc într-o zi care subliniază la nivel internaţional importanţa preţuirii copiilor. Copiii vor rămâne cea mai mare binecuvântare de la Dumnezeu, pe care o poate avea o familie şi fiecare zâmbet de pe chipul lor rămâne un soi de mângâiere pentru părinți. (Pr. Stan Andrei George)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri