(Video) Proclamarea solemnă a canonizării Sfinților Iosif cel Milostiv și Gheorghe Pelerinul

25 Martie 2018
Arhiepiscopia Iașilor
Autor: Adrian Sârbu

În ziua de duminică, 25 martie 2018, de sărbătoarea Bunei Vestiri a avut loc, la Catedrala Mitropolitană din Iași, proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Iosif cel Milostiv și a Sfântului Gheorghe Pelerinul.

Evenimentul s-a desfășurat după Sfânta Liturghie, oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, alături de numeroși ierarhi, preoți și diaconi.

Momentul solemn a debutat prin citirea tomosurilor de canonizare și a continuat, după rânduială, cu prezentarea icoanelor și cântarea troparelor celor doi sfinți.

După slujbă, credincioșii s-au putut închina la sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei și ale Sfântului Gheorghe Pelerinul, care au fost așezate lângă Sfânta Cuvioasă Parascheva.