(Video) Jertfa care aduce bucurie: 200 de tineri, pe urmele sfinților nemțeni, într-un pelerinaj pedestru de 200 km

4 August 2022
Arhiepiscopia Iașilor
Autor: Constantin Comici

În perioada 31 iulie - 7 august 2021, Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor organizează, cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, cea de-a VIII-a ediție a Pelerinajului „Pe urmele Sfinților Nemțeni”.
Anul acesta, aproximativ 200 de tineri au plecat din județele Iași, Botoșani și Neamț, unii dintre ei mergând pe jos aproape 200 de km pentru a participa la Sărbătorile Nemțene.
Joi, 4 august, tinerii au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de către PS Nichifor Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, la Biserica „Sfântul Nicolae” din Târgu Neamț.
După Sfânta Liturghie și agapa frățească, tinerii pelerini au vizitat Cetatea Neamțului, apoi s-au îndreptat, alături de PS Nichifor, către spre Seminarul de la Mănăstirea Neamț pentru a participa la slujba privegherii.
Scopul organizării acestei manifestări este aceea de a redescoperi pelerinajul autentic al bunicilor noștri, care în preajma marilor sărbători porneau în pas de rugăciune către hramurile mănăstirilor.
Timp de opt zile, prin parohiile prin care vor trece, tinerii se vor ruga împreună la Sfânta Liturghie, vor citi catisme din psaltire și vor cânta Paraclisul Maicii Domnului.