(Video) A început ediția a V-a a Simpozionului Internațional „Dumitru Stăniloae”

4 Mai 2017
Arhiepiscopia Iașilor
Autor: Constantin Comici

Ajuns la ediția a V-a, Simpozionul Internațional „Dumitru Stăniloae” organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, a debutat joi, 4 mai. Tema simpozionului din acest an este „Martiriu și Memorie din România comunistă”. La ceremonia de deschidere ce a avut loc în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iași a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. 

Pe parcursul a două zile, în sala Iustin Moisescu vor lua cuvântul experți și specialiști în domeniul istoriei și teologiei, profesori renumiți din România și din străinătate, academicieni și sociologi, preocupați în mod direct de experiența Bisericii în perioada comunistă.

Simpozionul Internațional „Dumitru Stăniloae” se va încheia sâmbătă, 6 mai, cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala Mitropolitană din Iași.