(Video) Depunere de jurământ și curs festiv la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași

8 Iulie 2017
Arhiepiscopia Iașilor
Autor: Adrian Sârbu

Absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași au depus jurământul sâmbătă, 8 iulie 2017. Evenimentul a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii de la Catedrala Mitropolitană din Iași, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

La sfârșitul slujbei, Părintele Profesor Dr. Gabriel Năstasă, Asistent la Disciplina Muzică Bisericească și Ritual în cadrul facultății ieșene, a fost hirotesit iconom stavrofor.

După Sfânta Liturghie, în Sala „Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial Iași, a avut loc Cursul festiv la care au participat absolvenții promoției 2017, fiecare fiind însoțit de prieteni și membri ai familiei.