(Video) „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, dăruită academicianului Alexandru Zub la împlinirea vârstei de 89 de ani

12 Octombrie 2023
Arhiepiscopia Iașilor
Autor: Mihail Vrăjitoru

La Mănăstirea Văratec a fost sărbătorit astăzi, 12 octombrie, academicianul Alexandru Zub.

Cu ocazia împlinirii vârstei de 89 de ani, el a primit din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru mireni.

Evenimentul a începutul cu săvârșirea slujbei de Te-Deum în biserica mănăstirii, la care au participat oameni de cultură din diferite zone ale țării, dintre care o amintim pe scriitoarea Ana Blandiana.

Anul trecut, academicianul Alexandru Zub și-a donat întreaga colecție de carte Bibliotecii „Dumitru Stăniloae” a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

În semn de apreciere și recunoștință pentru gestul său nobil, Arhiepiscopia Iașilor a înființat o nouă secțiune de carte, dedicată lui.