(Video) Cine sunt clericii care au schimbat istoria Bisericii noastre – „Un veac în 5 minute” (ep. 7)

14 Martie 2025
Arhiepiscopia Iașilor
Autor: Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan

În acest nou episod al seriei Un veac în 5 minute, Părintele Ion Vicovan ne vorbește despre clericii care au avut un rol esențial în ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie. Deși acest moment istoric este adesea analizat din perspectivă instituțională, contribuția marilor ierarhi și preoți ai vremii a fost hotărâtoare. Cine au fost aceștia și cum au influențat evoluția Ortodoxiei românești? Aflați de la Pr. Prof. Ion Vicovan în episodul 7 din Un veac în 5 minute!

Printr-o serie de materiale video concise, dar bine documentate, proiectul își propune să ofere o incursiune captivantă în istoria Patriarhiei Române, aducând în prim-plan momentele esențiale, personalitățile definitorii și evoluția Bisericii Ortodoxe Române de-a lungul ultimului secol. Într-un format accesibil și dinamic, Un veac în 5 minute își dorește să transforme istoria într-o poveste vie și relevantă pentru publicul de astăzi.

Mulțumim, cu acest prilej, doamnei Virginia Popa, directorul Bibliotecii „Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, precum și întregului colectiv, pentru sprijinul acordat în organizarea spațiului și pentru punerea la dispoziție a volumelor necesare documentării și ilustrării acestui demers.