(Video) ASCOR Iași începe construcția unei case pentru doi copii orfani

20 Iulie 2019
Arhiepiscopia Iașilor
Autor: Flavius Popa

Voluntarii Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Iași (ASCOR Iași), au început demersurile pentru construcția unei case pentru o familie din satul Glodenii Gândului, comuna Țibănești, județul Iași. Această familie este alcătuită din doi copii, ai căror mamă a trecut la Domnul într-un mod nefericit. Totodată, tatăl lor se află momentan în spital, suferind de semipareză. Copiii locuiesc acum într-o bucătărie de vară dezafectată. 

Pe lângă activitățile sociale pe care le desfășoară în timpului anului universitar, cum ar fi voluntariatul zilnic la Penitenciarul Iași, la centrele de zi pentru copii și la căminele de bătrâni din cartierele ieșene Bucium și Copou, membrii ASCOR Iași au demarat o campanie prin care își propun să construiască o casă pentru o familie defavorizată. Dorința voluntarilor ASCOR Iași este de a oferi un acoperiș celor doi copii orfani, care au nevoie de sprijin pentru a putea să trăiască o viață decentă, să își continue studiile, să simtă că nu sunt singuri pe lume și că există persoane care țin la ei, de vreme ce părinții nu le mai pot oferi afecțiune și suport.

De sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie, comunitatea din localitatea Glodenii Gândului, comuna Țibănești, județul Iași a participat la Sfânta Liturghie oficiată al Parohia „Sfânta Parascheva”, de către Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii ASCOR Iași. La final, după ce credincioșii s-au împărtășit cu Sfintele Taine, ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură ce a făcut referire la viața Sfântului Proroc Ilie Tesviteanu. De asemenea, ierarhul a oficiat o slujbă de binecuvântare, stropind cu apă sfințită terenul pe care se va ridica noua casă destinată familiei defavorizate, beneficiarii campaniei ASCOR.

Dorim să apelăm la bunăvoința celor care doresc să sprijine această campanie, chiar și cu o cărămidă, toate acestea fiind destinate construcției casei. Donațiile pot fi făcute în subcontul ASCOR Iași, cu mențiunea „Donație pentru construirea casei”:

RO61BRDE240SV95235282400 - subcont ASCOR Iași (BRD - sucursala Iași).