Centrul de Pregătire pentru o Viaţă Independentă REVIS Hârlău (C.P.V.I.), împreună cu Asociaţia SPEhRo Elveţia, Parohia „Sfinții Ioachim şi Ana” - Rediu (Scobinţi) reprezentată de părintele Ioan Florariu şi Ascociaţia Tineretul Ortodox Român filiala Iaşi au organizat în perioada 19-20 iulie 2018 în satul Sticlăria/Rediu (Scobinţi) o tabără pentru 50 de beneficiari ai centrelor C.R.R.N. Hârlău, C.I.A. Hârlău, C.S. Budăi, C.S. Galata, C.S.S. Mirceşti şi C.P.V.I. REVIS Hârlău. Sub numele „Viaţa mea poate fi altfel”, tabăra a reunit voluntari din mai multe asociaţii într-o încercare de a le oferi beneficiarilor câteva momente frumoase, pe care să le aibă ca sprijin în zilele mai grele din viaţa lor. Cele două zile petrecute împreună au inclus ateliere de cunoaştere, muzică, dans, desen şi prim-ajutor, precum şi un mic program duhovnicesc: paraclisul Maicii Domnului, spovedanie pentru cine a dorit şi Sfânta Liturghie.
Beneficiarii centrelor mai sus menţionate au suflete curate, de copii. Se bucură de soare, de o îmbrăţişare caldă, de o strângere de mână, de orice fel de atenţie. Ei sunt o dovadă vie că Dumnezeu poate lucra în orice situaţie şi că El încearcă permanent să ajungă la inima noastră. E atât de tainică încercarea Sa, încât, daca nu suntem atenţi, ne scapă. El are multiple căi de a ne deschide inima: fie prin suferinţa proprie sau a celor din jur, fie prin binecuvântarea pe care o primeşti prin ceilalţi. De multe ori, suferinţa ne este adusă spre îndreptare sau spre sfinţire. Beneficiarii din tabăra noastră ne-au arătat tuturor că Dumnezeu este prezent în ei: în talentul pe care îl are Petronela, o tânără din centru, pentru desen, în îmbrăţişarea călduroasă a lui Ciprian, în energia impresionantă pe care o au, un fel de poftă de viaţă, ce doreşte cu ardoare să fie direcţionată spre Viaţa însăşi: Dumnezeu.
Tabăra s-a încheiat într-o atmosferă de voie bună şi destindere, în jurul unui foc de tabără pe ritmuri muzicale. Muzica a ajutat mult, i-a unit pe oameni, i-a făcut să uite de problemele lor şi să vadă viaţa cu alţi ochi. În final, la premiere, beneficiarii aveau toţi zâmbete largi şi priviri calde. Era începutul acelui „altfel” care poate deveni viaţa lor; în loc de tristeţe, bucurie, în loc de izolare, comuniune. Departe de a fi o problemă pentru societate, beneficiarii centrelor sunt o permanentă reamintire că avem nevoie unii de alţii pentru a ne putea mântui. Noi le dăm un pic de bucurie, ei ne învaţă smerenia şi răbdarea. Şi aşa, poate ne ajută Dumnezeu să îi iubim mai mult şi să ne aducem aminte mai des de ei. Slavă lui Dumnezeu pentru darurile sale! (Teodora Drişcu - ATOR Iaşi)