Un preot botoșănean a construit o locuință nouă pentru o familie rămasă pe drumuri după un incediu devastator

Arhiepiscopia Iașilor Septembrie 9, 2018   Autor: Tudorel Rusu

Casa în care locuia familia Apăvăloaie din localitatea Călărași - județul Botoșani a fost distrusă complet într-un incendiu produs în luna mai a acestui an. Momentul a fost cu atât mai drmatic, cu cât cei doi soți așteptau cel de-al treilea copil, ceilalți doi având vârsta de 13, respectiv 5 ani.

Prin implicarea preotului Ioan Pădurariu, parohul Bisericii „Sfânta Treime” - Călărași, locuința a fost refăcută complet, în numai câteva luni. Pentru a duce la bun sfârșit lucrarea de construcție a unei noi locuințe, preotul a făcut tot ce i-a stat în putință, de la strângere de fonduri prin intermediul rețelelor de socializare, până la muncă efectivă de șantier împreună cu soția și copiii. Ca o încununare a sprijinului depus de preot și binefăcători, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a oficiat slujba de sfințire a noii case, alături de un sobor de preoți și diaconi din care nu a lipsit părintele Ioan Pădurariu și părintele Toma Gradinaciuc, protoiereul Protopopiatului Iași 1.

„Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Vă mulțumesc tuturor celor ce ați făcut alături de mine posibilă această «minune», prin care cei trei copii ai familiei Apăvăloaie au o casă nouă, compatibilă standardelor anului 2018. Vă mulțumesc tuturor celor ce ați avut încredere în mine - membrii Consiliului parohial, enoriașii mei și toți oamenii cu inimă mare, mulți dintre voi neavând nici o tangență cu familia sau cu satul nostru. Vă promit că nu o să vă dezamăgesc nici de aici înainte, în toate proiectele de bine pe care le voi întreprinde”, le-a transmis părintele Ioan Pădurariu celor care i-au sărit în ajutor.
 

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri