Centrul de suport pentru situații de urgență/criză al Fundației Medicale Providența a organizat a treia ediție a Campaniei umanitare intitulată „Nu sunteți singuri!”, dedicată persoanelor vârstnice aflate în dificultate și copiilor proveniți din familii defavorizate și greu încercate.
Pentru că se apropie Sărbătoarea Nașterii Domnului, personalul Policlinicii Providența a manifestat receptivitate la îndemnul transmis de Fundația Medicală Providența și a oferit donații, cu ajutorul cărora s-au pregătit pachete cu alimente, dulciuri și rechizite pentru cei 20 de beneficiari.
Persoanele care s-au bucurat de daruri se confruntă cu probleme de sănătate, au venituri mici, locuiesc în condiții improprii și manifestă risc de excluziune socială.
Dincolo de sprijinul material acordat, ne-am dorit ca acest eveniment să bucure persoanele aflate în nevoie, arătându-le că le suntem alături în preajma sărbătorilor de iarnă.