Întâlnirea a fost interactivă, urmând firul logic al alcătuirii unei cateheze. Fiind o activitate de învățare interactivă, de însușire a unor cunoștințe legate de credință, o cateheză reușită presupune o pregătire riguroasă și o prezentare ce decurge conform momentelor bine-știute: captarea atenției, introducerea, anunțarea temei, tratarea acesteia, recapitularea, asocierea, generalizarea și aplicarea sau încheierea. În acest fel, s-a desfășurat și întâlnirea de astăzi a celor 15 preoți.
Ceea ce a fost foarte folositor pentru toți cei de față, în prima parte a acestui training, s-a constituit din răspunsurile pe care toți participanții le-au oferit la întrebarea despre atitudinea creștinilor din parohiile lor față de prima săptămână din Postul Mare. Experiențele fiecărui participant au fost discutate, ideea centrală fiind aceea că această săptămână este o șansă și o provocare catehetic-misionară, întrucât creștinii, în marea lor majoritate au o deschidere mai mare spre sacru, doresc să împlinească rânduielile legate de Pocăință și Euharistie, intensifică participarea la cultul divin public și sporesc pravila de rugăciune. Preoții au lucrat apoi pe grupe, încercând să stabilească ce virtuți doresc să sădească în inimile ascultătorilor, pe baza învățăturilor de credință identificate în Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.
Postul, ca reîntoarcere și restaurare a lui Adam cel izgonit din rai din cauza nerespectării poruncii, este perioada când, creștinul este chemat să aprofundeze învățăturile de credință despre Adam cel Nou-Hristos, Taina Pocăinței ca schimbare a vieții, asceza și postul ca remedii terapeutice pentru om in integralitatea ființei sale trup-suflet, iubirea jertfelnică a aproapelui, Euharistia ca împărtășire mistică din Hristos cel Înviat, participând „aici și acum” la bucuria Împărăției Sale. Direcțiile pe care preoții au dorit să meargă în îmbunătățirea vieții moral-spirituale a creștinilor au fost cele legate de postul deplin ca exercițiu ascetic, iertarea aproapelui și rugăciunea pentru toți semenii, scăderea în intensitate a bârfei și a judecății aproapelui, înmulțirea timpului petrecut în rugăciune, împărtășirea mai deasă în perioada postului cu pregătirea necesară. Fiecare preot a identificat, astfel, nevoile credincioșilor la care urmează să răspundă prin susținerea unei cateheze în parohia pe care o păstorește.
În partea a doua a întâlnirii, a avut loc prezentarea unei cateheze de către pr. Bogdan Azamfirei. Titlul acesteia a fost „Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, o teologie a pocăinței”. Preoții au urmărit cu interes această prezentare, apoi a fost evaluată pe baza unui chestionar. Au fost evidențiate punctele tari ale acesteia, pentru a fi luate ca model. De asemenea, fiecare participant a oferit și un feedback constructiv, evidențiind aspectele slabe care ar putea fi îmbunătățite la întâlnirile ulterioare.
În final, s-au discutat chestiuni legate de buna organizare logistică, de evaluare a bifării obiectivelor și de programe îndelungate catehetice.
„Informațiile pe care noi toți le aveam încă din perioada studiilor teologice au fost împrospătate, fiind completate de altele noi. Mai mult decât atât, motivația de a propovădui și zelul nostru misionar au crescut considerabil datorită acestei binecuvântate întâlniri”, a menționat pr. Petru Chirvase.
Despre această întâlnire, părintele inspector Bogdan Racu, a dorit să ne împărtășească câteva gânduri:
,,Activitatea de formare a preoților pentru pregătirea catehezelor demonstrative, cunoscută sub numele acesta de training catehetic, are loc în fiecare an la nivelul fiecărui protopopiat. Adună preoții care vor susține în parohiile lor, în fiecare cerc pastoral, astfel de cateheze. Ele își propun să dinamizeze activitatea catehetică din parohii. Dialogul cu enoriașii trebuie să fie unul firesc și viu pentru predarea, înțelegerea și mai ales, trăirea învățăturilor de credință. Activitatea de astăzi, de la Botoșani, a oferit preoților atât elemente legate de forma unei cateheze, dar și informații despre momentele, etapele acesteia, mijloacele care pot fi folosite pentru prezentarea și evaluarea conținuturilor. Am avut parte și o experiență în sine, anume o cateheză despre importanța și semnificația pocăinței așa cum este ea prezentă în Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, ținând cont de faptul că ne aflăm în săptămâna premergătoare Postului Mare. Fiecare preot a venit cu propria sa viziune și a oferit celorlalți ca dar, prin deschidere sufletească, parte din trăirile și cunoștințele personale”.
De asemenea, pr. Bogdan Azamfirei a răspuns întrebării noastre legate de scopul acestei întâlniri:
„Activitatea de astăzi se încadrează în ciclul modulelor de formare a preoților care urmează să susțină cateheze demonstrative în parohiile lor. Nădăjduim că am reușit măcar în parte să venim în întâmpinarea nevoilor acestora. Modul în care s-a desfășurat acest training, discuțiile, schimburile de opinii și împărtășirea de experiențe, aplicațiile care au fost rezolvate într-un mod foarte serios și profesionist, ne dau nădejde că și anul acesta vom avea parte de niște cateheze reușite în parohii, cateheze ce își vor îndeplini scopul: acela de a-i învăța pe credincioși tainele credinței".
„Aceste întâlniri sunt mai mult decât binevenite; au menirea de a ne motiva și, în același timp de a ne responsabiliza să înaintăm în activitatea noastră evanghelică”, a menționat și pr. Constantin Puiu.
Nădăjduim că Domnul Hristos va face să rodească semințele ce au fost astăzi plantate în ogorul minții și al inimii fiecărui participant. Ne rugăm ca Învățătorul cel Mare, Logosul cel veșnic al Tatălui să lucreze în noi prin Duhul Său cel Sfânt roadele înțelepciunii și ale priceperii, pentru a ne face ,,trâmbițe ale Duhului”, alăute duhovnicești ale învățăturii Evangheliei Domnului Hristos, având cuvânt cu putere multă. În acest fel să ne apropiem tot mai mult de împlinirea slujirii profetice a preoției, după modelul Domnului nostru Iisus Hristos Care a învățat poporul prin cuvinte simple uneori, prin învățături grele alteori, prin parabole sau prin cuvinte directe-tăioase, dar, mai presus de toate acestea, prin pilda vieții Sale.
(Pr. Dumitru Anușca, Parohia Icușeni-Vale Răchită, Botoșani)