Dorinţele comune, precum întărirea în credinţă, îmbogăţirea spiritual-duhovnicească, dar şi culturală, întâlnirea cu Dumnezeu pe aceste meleaguri parcă prea puţin cunoscute, cunoaşterea sfinţilor kieveni, dar şi cercetarea şi vindecarea sufletelor proprii au unit pentru câteva zile gândurile noastre.
O după-amiază frumoasă de iulie, în care cerul ne chema la zbor şi rugăciune, iar paleta diversă de culori a florilor ne copleşea, ne îmbia să aducem slavă Domnului şi anunţa aşezarea ce avea să existe în cadrul grupului nostru. Peregrinarea a început cu o scurtă oprire la Mănăstirea Zosin şi întâlnirea cu peste 200 de tineri care se despărţeau unii de alţii după ce o zi întreagă dezbătuseră aici, în cadrul ultimei activităţi de pregătire a Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi (ITO), tema libertăţii. Aici grupul s-a întregit cu voluntarii care chiar în acea zi moderaseră întâlnirea pregătitoare a ITO.
Seara târziu am ajuns în oraşul Cernăuţi, „Mica Vienă”, un adevărat „focar” de cultură românească ori, cum am preferat noi să îi spunem, „acasă”. Acest oraş, atestat documentar din vremea lui Alexandru cel Bun, în care am vizitat universitatea şi centrul istoric, ne-a oferit prilejul de a călca pe urmele unor personalităţi reprezentative pentru cultura şi spiritualitatea românească: marele părinte teolog Dumitru Stăniloae, poetul nepieritor al neamului nostru - Mihai Eminescu, Gala Galaction, poet şi profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti, compozitorul Ciprian Porumbescu.
Am păşit mai departe pe pământ altădată românesc şi am poposit la Cetatea Hotin, zidită şi întărită pe malul abrupt al Nistrului de domnii Moldovei - Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Petru Rareş. Fortăreaţa, păstrând încă urmele trecutului, este şi astăzi des vizitată, în anul 2007 fiind declarată de statul ucrainean una dintre cele şapte minuni ale Ucrainei.
În Kiev, capitala şi cel mai mare oraş al Ucrainei, am ales să participăm zilnic la Sfânta Liturghie şi să vizităm acele locuri încărcate de sfinţenie, dar şi să descoperim frumuseţile acestui oraş modern străbătut de Râul Nipru. Am început cu Mănăstirea Goloseevo, în care am fost cazaţi şi unde ne-am închinat la moaştele Sfinţilor Cuvioşi Alexie şi Alipia. Am zăbovit apoi mai multe ore în Lavra Pecerska sau Lavra Peşterilor, întinsă pe malul drept al Niprului, unde am vizitat cele două peşteri cu peste 100 de sfinte moaşte, minunându-ne de nevoinţa atâtor sute de sfinţi. Ne-am amintit şi de Sfântul Ierarh Petru Movilă al Kievului care a întemeiat aici o academie duhovnicească şi a fost şi vrednic stareţ al Lavrei.
Au urmat Mănăstirea Vedenskaia, unde se află Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni „Chemarea la smerenie” şi moaştele Sfintei Dimitra şi ale Cuvioasei Olimpiada, Biserica muzeu „Sfânta Sofia”, Biserica Mihailovski şi Catedrala „Sfântul Vladimir”, cu moaştele Sfintei Muceniţe Varvara şi ale Sfântului Ierarh Macarie al Kievului. După aceste popasuri duhovniceşti care ne-au întărit sufleteşte, am încheiat ziua printr-o plimbare cu vaporul pe Nipru, cel mai mare râu al Ucrainei. Cântecele, chitara şi atmosfera plăcută ce s-a creat au consolidat şi mai mult grupul nostru. Tot pe malul Niprului am întâlnit un grup de pelerini români din Suceava cu care ne-am îmbrăţişat, am cântat şi am dansat împreună Hora Unirii. Întreaga aventură ucraineană a acelei zile s-a încheiat cu vizitarea celei mai adânci staţii de metrou din Kiev - staţia Arsenal.
În ziua ce a urmat am poposit la Mănăstirea Kitaevo, cu moaştele şi mormântul Sfântului Teofil cel Nebun pentru Hristos, precum şi mormântul şi peştera Sfintei Dositeea, la Mănăstirea Teofania, impresionantă prin grandoarea ei, la Mănăstirea Florovski, cu moaştele Sfintei Cuvioase Elena, precum şi la Mănăstirea Pocrov, cu moaştele Sfintelor Cuvioase Anastasia şi Sofia. Ziua s-a încheiat cu vizitarea Grădinii Botanice şi a Mănăstirii „Sfânta Treime”, ce adăposteşte moaştele Cuviosului Iona.
Ziua de 8 iulie a fost zi de întoarcere, încărcată de acorduri de chitară, multe zâmbete şi împărtăşire de trăiri. S-au legat multe prietenii şi nădăjduim că vom reuşi să descoperim şi să punem în lucrare darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu şi astfel să trăim şi noi din bucuriile pe care le-au trăit sfinţii cu care ne-am întâlnit. (Alecu Raluca şi Paul Samoilă - voluntari ai Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor)
Tineri pe urmele sfinţilor kieveni
Arhiepiscopia Iașilor
Iulie 18, 2017
Articol preluat de pe:
doxologia.ro