Taina Sfântului Maslu, în Duminica Floriilor, la Mănăstirea Hadâmbu

Arhiepiscopia Iașilor Aprilie 18, 2022   Autor: Constantin Ciofu

Preasfinția Sa a poposit în străvechea așezare monahală cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În dangătul clopotelor din noua clopotniță a așezării monahale, Episcopul de Bălți a fost întâmpinat de autoritățile locale, de soborul slujitorilor și de mulțimea pelerinilor. Taina Sfântului Maslu a fost săvârșită în Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”, toate rugăciunile din cadrul slujbei fiind citite de către Ierarhul de la Bălți, care i-a acoperit pe oameni cu mantia, ce închipuie îmbrăcămintea îngerească, „darul lui Dumnezeu cel purtător de grijă și acoperitor”, după cum spune Sfântul Simeon al Tesalonicului. Preotul Alexandru Gheorghiu de la Parohia Copălău, Protopopiatul Botoșani, a ținut un cuvânt în care a făcut referire la vindecarea trupească și sufletească pe care oamenii o primesc la Taina Sfântului Maslu. Arhimandritul Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu, a mulțumit Părintelui Episcop Antonie pentru că a slujit Taina Sfântului Maslu și a apreciat implicarea Preasfinției Sale în activitatea social-filantropică din Eparhia de Bălți. Preasfințitul Antonie a apreciat grija pe care arhimandritul Nicodim Gheorghiță o are față de pelerini, prin Taina Sfântului Maslu, rânduită în toate posturile de peste an. În același timp, a amintit de milostenia pe care Mănăstirea Hadâmbu o face pentru frații români din Basarabia: „Părintele stareț Nicodim are grijă de sănătatea sufletească și trupească a frățiilor voastre. Untdelemnul sfințit este partea văzută a Tainei Sfântului Maslu. Tămăduirea prin uleiul sfințit se transmite sufletului și trupului. Cu toții avem nevoie de această tămăduire. Cei ce sunt prezenți la această taină primesc harul Duhului Sfânt. Ne-am rugat ca Dumnezeu să vă dăruiască tuturor sănătate sufletească și trupească”. Arhimandritul Nicodim Gheorghiță a anunțat la final programul Pelerinajului „Drumul Crucii” din Sfânta și Marea Joi (n.r. joi, 21 aprilie 2022) de la Mănăstirea Hadâmbu. Acesta va fi precedat de slujba Deniei celor 12 Evanghelii, ce va începe la ora 14:00.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri