În perioada 7-10 august 2017, copiii şi tinerii din sat au venit la a patra ediţiei a taberei de vară care s-a organizat pentru ei. Ei au luat parte an de an, cu entuziasm, ştiind că tabăra din Soci este mereu aceeaşi şi, totuşi, de fiecare dată nouă. De altfel, fiecare tabără reprezintă o şansă ce nu se mai repetă, o întâlnire unică pe care a rânduit-o Dumnezeu între voluntari şi participanţi.
Anul acesta, tabăra din Soci a fost gândită a fi formatoare nu doar pentru participanţi, ci şi pentru voluntari. „Când eşti voluntar petreci timp plăcut alături de ceilalţi tineri, înveţi să trăieşti frumos, să te descoperi pe tine, dar mai ales cunoşti oameni cu suflet mare şi dornici mereu să îţi sară în ajutor. Am învăţat că pentru a reuşi tot ceea ce ţi-ai propus în tabără ai nevoie de abilităţi şi multă pregătire, dar spontaneitatea şi entuziasmul sunt şi ele importante, întrucât cele mai reuşite şi interesante activităţi au fost cele construite pe baza unor idei inovative de moment“ (George Babanu, responsabil media Tabăra din pridvorul satului Soci).
Primele două zile de tabără au fost destinate tinerilor cu vârsta peste 14 ani, urmând ca cei mici să se alăture în următoarele două. Pentru aceştia mari, activitatea a debutat cu două cursuri, de comunicare şi de vorbire liberă, finanţate prin proiectul „Tineri pentru tineri - Tabăra din pridvorul satului”, al Asociaţiei Tineretul Ortodox Român, susţinut de Ministerul Tineretului şi Sportului. Ei au învăţat să relaţioneze mai bine cu cei din jur şi să îşi învingă frica de a-şi susţine în public punctul de vedere. Spre seară ei au vizionat filmul Cronicile din Narnia, prima parte, o alegorie a neascultării lui Adam şi a răscumpărării neamului omenesc de către Hristos.
Zile pline de veselie
A doua zi, tinerii au învăţat să tragă cu arcul la atelierul de sport şi au creat o siglă a taberei din Soci. S-au îndreptat apoi spre casa bătrânului Paiu Ioan, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, în vârstă de 97 de ani, care le-a oferit o lecţie preţioasă de istorie, aducând mărturii impresionante şi detalii captivante despre cum a trăit el experienţa de pe front. După jocurile olimpice, soarele a apus peste ziua de tabără încă luminată de râsete şi poveşti domoale împărtăşite la focul de tabără. În cea de-a treia zi, s-au alăturat copiii mici, cu forţe proaspete şi entuziasm. Îmbrăcaţi în straie populare, au cântat cu toţii la Sfânta Liturghie. Momentele de rugăciune au fost esenţiale de-a lungul programului, oferindu-ne liniştea şi puterea necesară pentru a continua activităţile. În ultima zi, pentru a pleca acasă cu un dar care să dăinuie peste ani, voluntarii şi tinerii şi-au scris scrisori împărtăşind impresii din tabără, iar cei mici şi-au oferit unul altuia câte un desen.
Au fost patru zile pline de veselie, descoperiri, idei şi o mulţime de momente ce nădăjduim să dăinuie în inimile copiilor mult timp de acum înainte. „Această tabără m-a făcut să îmi aduc din nou aminte că alegerea de a mă implica într-un astfel de proiect a fost inspirată. Dorinţa tinerilor de a interacţiona unii cu alţii şi de a schimba păreri, zâmbetul larg de pe chipul lor atunci când sunt la activităţi, energia cu care trec peste orice obstacol şi felul frumos în care aleg să se dezvolte mă determină să realizez că lumea aceasta ar putea fi mult mai bună dacă am încerca să comunicăm mai des, să privim pe cei din jur aşa cum sunt cu adevărat şi să învăţăm să trăim simplu, cu prietenii alături mereu. Mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru toate!“ (George Babanu, ATOR Iaşi)