Tabăra din Bodești - Neamț, la a VII-a ediție

Arhiepiscopia Iașilor Septembrie 8, 2019

Dacă în prima zi de activități, tabăra număra 150 de participanți, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, până la final, numărul a crescut la peste 200 de tineri. Dedicarea totală a voluntarilor organizați de coordonatorul Marian-Dumitru Rugină, implicarea părinţilor slujitori de la aceaste parohii, pr. Ioan Burlea, pr. Adrian Jipa și pr. Leonte Lehaci, dimpreună cu sprijinul membrilor parohiali, a făcut posibilă desfăşurarea activităţilor cu succes. Copiii au fost împărţiţi în mai multe grupe, fiecare dintre aceasta purtând numele unui sfânt ocrotitor.

Activităţile au avut un rol educativ, de îndrumare a participanţilor pe calea credinţei, s-a dorit dobândirea unor noi abilităţi de formare a conştiinţei patriotice și filantropice. Cu acordul părinților, copiii au participat în fiecare zi la diferite jocuri şi ateliere, acestea având loc în apropierea bisericii dar şi în interiorul acesteia.

Fiecare zi a început cu Sfânta Liturghie pentru voluntari şi cu rugăciunea de dimineaţă pentru toată lumea prezentă, ambele oficiate de preoţii parohiei. Activităţile nu au fost lipsite de premii şi surprize ce constau în dulciuri, fructe, mici gustări sau diferite obiecte. Fiecare zi a fost încheiată cu participarea copiilor la rugăciunea de seară.

Ediţia a VII-a a taberei s-a încheiat marți, 3 septembrie a.c, când a avut loc vizionarea unui scurt filmuleţ cu amintiri din zilele precedente, iar voluntarii şi-au luat rămas bun de la copii, lăsând fiecare un gând de neuitat despre zilele ce tocmai trecuseră.

Tabăra a intrat în conştiinţa satului Bodeşti ca o tradiţie, ea fiind un mijloc de a forma și întări legătura dintre copii şi de a aprinde în aceştia dragostea faţă de adevăratele valori şi faţă de Dumnezeu. (Iustin Jipa)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri