Întrebat de ce titlul acesta „Tineri către tineri“, părintele paroh Romică Siminciuc a răspuns că „tabăra aceasta a fost sprijinită de voluntari ATOR Iaşi, dar a fost organizată în primul rând de câţiva liceeni din parohie, tineri care au vrut să facă ceva pentru ceilalţi ca ei, sau chiar mai mici decât ei. Unul dintre tineri m-a sunat acum câteva săptămâni şi m-a întrebat dacă sunt de acord să facă tabără de iarnă la biserică. A avut iniţiativă şi asta e mare lucru. Mă bucur că tinerii au înţeles că în Biserică îşi pot pune darurile în valoare, că Biserica este un spaţiu al libertăţii, spaţiul unde ei se pot desfăşura“.
Tabăra a fost o noutate şi pentru atorenii ieşeni, voluntari ai proiectului „Verde la bucurie“, deoarece nu au mai pregătit niciodată o tabără de iarnă, care vine cu bucuriile, dar şi cu provocările ei.
Primele două zile au fost dedicate celor mai mari de clasa a VII-a, iar în cea de-a treia zi s-au alăturat doritorii de vârstă mai mică. Programul a fost structurat astfel pentru a se acorda o atenţie sporită nevoilor tinerilor mai mari. Aceştia sunt cei care pot duce mai departe entuziasmul activităţilor organizate pentru ei, implicându-se la rândul lor în altele similare. După deschiderea oficială a taberei, tinerii s-au împărţit pe grupe şi au avut parte de discuţii şi ateliere cu animatorii. Au povestit despre prietenie, lucru în echipă, provocările cu care îi întâmpină societatea, au învăţat hore şi vals, au făcut sport şi teatru.
„Oriunde mergem, purtăm cu noi locul din care am plecat“ a spus dl Gheorghe Pârlea, învăţător şi autor al unor monografii dedicate comunei Mirosloveşti. Acesta a ţinut un cuvânt despre istoria satului Soci, atestat documentar încă din secolul XVI, front important în timpul Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial.
După conferinţă, rămânând pe ideea jertfei, tinerii au vizionat filmul Hacksaw Ridge (Fără armă în linia întâi de front), povestea adevărată a lui Desmond Doss, eroul care a salvat 75 de soldaţi fără să folosească vreo armă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
A treia zi de tabără a adus zăpadă şi copii dornici de a petrece împreună o zi captivantă. Au cântat cu toţii la Sfânta Liturghie, au participat la jocurile olimpice, au vânat comoara cea mare - aceea a prieteniei dintre ei, apoi a avut loc un spectacol pregătit de cei mari în primele două zile. Seara s-a încheiat cu o bulgăreală în jurul focului de tabără.
Miercuri seara a venit momentul despărţirii, momentul de care, după spusele copiilor, se temeau încă de la începutul taberei, însă despărţirea ascunde întotdeauna în ea o promisiune. Aşadar, nădăjduim ca activităţile cu tinerii în Parohia Soci să continue cu la fel de mult entuziasm şi la fel de mulţi doritori. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! (Iulian Handra - voluntar al grupului de tineri din Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, Soci)