Susține construcția Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Podu Jijiei

Arhiepiscopia Iașilor Aprilie 22, 2023

Părintele paroh Ilie Plugariu relatează că, pentru etapele de lucru de până acum, cheltuielile și costurile au fost imense, acumulând chiar și datorii. În perioada următoare, este nevoie să se achiziționeze fierul necesar construcției, continuând clădirea cu cărămidă.

„Mulțumim în mod special constructorului care a respectat și executat într-un mod profesionist proiectul bisericii. Mulțumim tuturor celor care au avut încredere și au donat, fie în contul parohiei, fie la biserică sau epitropului nostru, consilierilor care au mers prin satele Petrești, Golăiești, Cilibiu, Bosia, Grădinari și Mânzătești și în orașul Iași, la biserici și mănăstiri, pentru a strânge fondurile necesare. Mulțumim tuturor celor care au pus un gând bun și curat la Dumnezeu ca lucrările să nu se oprească, dirigintelui de șantier, arhitectului și proiectantului”, a transmis preotul paroh Ilie Plugariu.

În prezent, oamenii din Podu Jijiei se adună pentru rugăciune în clădirea fostei școli. Lucrările pentru construcția Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” au fost demarate la mijlocul lunii septembrie 2022. Piatra de temelie a fost pusă pe 19 mai 2018 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

„Mulțumim, de asemenea, pentru finanțările din partea Consiliului Județean Iași din anii 2021 și 2022, din partea Consiliului Local Golăiești din anul 2021 și din partea Secretariatului de Stat pentru Culte – București, pentru o finanțare considerabilă în anul 2022, fără de care lucrarea nu ar fi ajuns la nivelul care este acum. Fie ca sprijinul și ajutorul primit să fie spre slava lui Dumnezeu”, a adăugat pr. Ilie Plugariu.

Cei care doresc să contribuie la înălțarea sfântului locaş de închinăciune o pot face donând în contul RO55 CECE IS0730 RON 1180 665 (titular: Parohia Podu Jijiei), pe Revolut la numărul 0747.414.098.

De asemenea, până la 25 mai există posibilitatea de a redirecționa 3,5% din impozitul pe venit către Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, accesând linkul https://redirectioneaza.ro/parohia-sf-proroc-ilie-tesviteanul.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri