Sprijin pentru o familie din Spineni, judeţul Iaşi

Arhiepiscopia Iașilor Februarie 26, 2017   Autor: Constantin Ciofu

Localitatea Spineni se află la aproximativ 60 de kilometri de Iaşi, în partea de nord-est a judeţului. Principala ocupaţie a oamenilor este agricultura şi creşterea animalelor, multe familii confruntându-se cu lipsuri materiale. În acelaşi timp, tinerii au plecat la muncă în ţară şi peste hotare, neavând un loc de muncă. Într-o casă bătrânească din Spineni locuieşte în chirie familia Grosu, formată din patru membri, mama şi cei trei copii. Tatăl i-a părăsit în urmă cu doi ani, iar mama, Anişoara Grosu, are grijă de cei trei copii. Alina, 7 ani, este în clasa I, iar Dumitru are 9 ani şi este în clasa a II-a, în timp ce Petronela are 12 ani şi este în clasa a VI-a. „Cei trei copii sunt elevi ai Şcolii Gimnaziale Spineni, fiind în atenţia noastră de câţiva ani din cauza situaţiei materiale precare. Prin intermediul unor oameni cu suflet mare, s-au oferit ajutoare constând în haine şi alimente. Întrucât am aflat că Asociaţia «Glasul Vieţii» din Iaşi, reprezentată de părintele Dănuţ Damaschin, misionar de caritate în cadrul Maternităţii «Cuza Vodă» din Iaşi, este implicată în acţiuni filantropice, am adus în atenţie şi acest caz social. Părintele Damaschin, prin intermediul donatorilor şi sponsorilor, reuşeşte să ajute alte două familii din Spineni. Astfel, vom fi alături de Asociaţia «Glasul Vieţii» în demersurile necesare întocmirii unei anchete sociale“, a declarat profesor pentru învăţământul primar Ilie Urmă. Întrucât suntem în perioada de iarnă, principala problemă cu care se confruntă familia Grosu este lipsa lemnelor pentru foc. De asemenea, cei trei şcolari au nevoie de rechizite, îmbrăcăminte şi alimente. Deşi sunt înscrişi la medicul de familie, copiii au nevoie de un consult medical amănunţit. Dorinela Alexandru este asistent social în cadrul Primăriei Andrieşeni şi cunoaşte situaţia familiei Grosu: „Ne-am interesat de situaţia dificilă în care se află această familie, însă ne este foarte greu să intervenim. Am apelat la rude, dar nu am avut rezultate favorabile. Vom pune la dispoziţie toate datele necesare persoanelor care doresc să vină în sprijinul lor“, a menţionat asistentul social Dorinela Alexandru, care a mai adăugat că ajutoarele financiare pentru crearea unor condiţii de trai mai bune nu pot fi acordate întrucât familia Grosu nu deţine un act de proprietate asupra imobilului în care locuiesc.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri