Spectacol caritabil ASCOR Iași „O seară românească”

Arhiepiscopia Iașilor Februarie 21, 2023

Membrii ASCOR Iași au ales să promoveze tinere talente precum: Robert Damian, Marian Orzetic, Silvia Mleșniță, Roberta Procopiuc, Bianca Nechita, Ana Georgiana Blăgeanu, Petronela Popa și Stelian Cheptroșu. Lor li s-a alăturat Ansamblul Studențesc „Doina Carpaților”, iar seara a fost încheiată de artista ieșeană Florentina Vezătiu care, pe lângă cânt, a adresat un bun îndemn tinerilor participanți.

„Mai multe lucruri merită a fi remarcate în privința evenimentului. Astfel de spectacole care cultivă dansul și portul românesc ne ajută să înțelegem că tinerii simt și se bucură în „limba lor”, într-un mod specific românesc. Iar prin acest eveniment ne-am propus pe de o parte să facem un bine prin scopul caritabil propus și pe de altă parte am dorit să valorificăm tineri artiști, care sunt colegii, dar și reprezentanții noștri, prin talentul pe care îl au și pe care îl cultivă prin muncă.” (Tomeac Iulian, Președinte ASCOR Iași)

Organizarea „Serilor Românești” a devenit în ani o tradiție în cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români - filiala Iași, valorificând portul și dansul tradițional.

Dacă doriți să susțineți activitățile și campaniile caritabile ale ASCOR Iași o puteți face donând:

Donează

Cont: RO61 BRDE 240 SV952 3528 2400

Banca: BRD Iași

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri