Evenimentul va debuta în seara zilei de 3 mai, la ora 18:00, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași cu o dezbatere publică pe tema „Comunismul în memoria Bisericii”, la care vor participa Teodor Baconschi, Matei Cazac, Adrian Opre și Radu Preda.
Joi, 4 mai, în Sala „Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial, va avea loc Ceremonia de deschidere a Simpozionului, la care vor fi prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, reprezentanți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, ai Secretariatului de Stat pentru Culte, ai Asociației Foștilor Deținuți Politici din România și ai Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
În zilele de 4 și 5 mai, în Sala „Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial vor susține lucrări: Teodor Baconschi (diplomat, scriitor și teolog), Matei Cazacu (cercetător la Centre National de la Recherche Scentifique din Franța), Paul Brusanowski (profesor la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” și la Facultatea de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene, Sibiu) , Maria Axinte (fondatoarea Memorialului Închisoarea Pitești), pr. Grigore Benea (coordonator „Memorialul Gherla”), Răzvan Bucuroiu (jurnalist, realizator TV și publicist creștin), Mirel Bănică (cercetător științific la Institutul de Istorie a Religiilor, Academia Română), Constanin Cucoș (director al Departamentului pentru Pregărirea Personalului Didactic, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași), George Enache (profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați), Eva Giosanu ( muzeograf la Complexul Național Muzeal Moldova din Iași), Jürgen Henkel (pastor luteran), pr. Jan Nicolae (conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „1 decembrie 1918” din Alba Iulia), Adrian Opre (profesor universitar la Facultatea de Psihologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), Adrian Nicolae Petcu (cercetător Arhivele Comunismului), Cristina Liliana Pușcaș (muzeograf la Muzeul Cetății și Orașului Oradea), Radu Preda (președinte IICCMER), pr. Emilian Iustinian Roman (lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Iași), pr. Mihail-Simion Săsăujan (Profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București), Laurențiu Tănase (lector univ. dr. la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din București), Virgil Țârău (vicepreședinte al Coelgiului C.N.S.A.S.), Dragoș Ursu (cercetător-doctorand în Istorie), pr. Ion Vicovan (decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași), Marius Vasileanu (profesor), Alexandru Zub (istoric, membru al Academiei Române).
Mai multe detalii despre eveniment, participanți și susținerile acestora găsiți pe site-ul www.simpozionstaniloae.ro și www.teologie.uaic.ro
„Simpozionul Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității «Alexandru I. Cuza» din Iași, pus sub egida celui mare teolog ortodox român din veacul al XX-lea, Dumitru Stănilaoe, a ajuns la a V-a ediție. Având în vedere anul comemorativ din Patriarhia Română, închinat Patriarhului Justinian și apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, tema propusă spre dezbatere, analiză și reflecție de simpozionul facultății noastre este «Martiriu și memorie din România comunistă”. Simpozionul, ale cărui lucrări se vor desfășura la Sala «Dr. Justin Moisescu» a Centrului eparhial Iași în perioada 4-6 mai, va fi precedat de o dezbatere publică, pe tema «Comunismul în memoria Bisericii», ce va avea loc în data de 3 mai 2017, intervalul 18,00-20,00, în sala mare a Teatrului Național «Vasile Alecsandri» din Iași, dezbatere moderată de Radu Preda (la care vor participa Teodor Baconschi, Matei Cazacu și Adrian Opre). La lucrările simpozionului, ce se vor desfășura în opt sesiuni de comunicări, vor prezenta referate istorici, teologi, cercetători, psihologi, sociologi ș.a. Organizatorii și participanții la simpozion își propun o dezbatere privind recuperarea memoriei colective din istoria recentă a României, transmiterea experienței pe care a trăit-o Biserica generațiilor următoare și vindecarea memoriei istorice”, ne-a declarat pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decan al Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași.
Intrarea la eveniment este liberă. (Ana Maria Țoc)