În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, numită și a „Sfinților strămoși după trup a Domnului”, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Izvorul Muntelui, Protopopiatul Piatra Neamț. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și l-a hirotonit întru preot pe diaconul Nicolae Coșofreț, noul slujitor al comunității parohiale. Alături de Părintele Episcop-vicar au mai slujit părintele Valentin Tofan, protopop de Piatra Neamț, părintele Ionel Cuțuhan, protopop de Ceahlău, părintele Daniel Dosoftei, fostul paroh de la Izvorul Muntelui și preot militar al Batalionului 634 Infanterie „Petrodava” din Piatra Neamţ, precum și clerici din zona Neamțului.
Aveți o biserică frumoasă, într-o zonă frumoasă. Să ne ajute Domnul să o trăim bogat. Bogat, spune un înțelept, «nu este cel care are multe, ci cel care știe să mulțumească și să se mulțumească cu puțin, văzând în acestea binecuvântarea lui Dumnezeu». Să vă ajute Domnul să vă bucurați de cele ce aveți în jur. Să vă bucurați de noul preot, să îi fiți alături și să vă fie alături, purtându-vă în rugăciune unii pe alții, a afirmat în cuvântul său Preasfinția Sa.
Totodată, noul paroh, părintele Nicolae Coșofreț, a ținut să menționeze că este recunoscător lui Dumnezeu pentru noua slujire încredințată, iar „gândurile se îndreaptă spre zidirea bisericii cele din suflet. Mulțumim lui Dumnezeu și înaintașilor noștri pentru biserica de zid pe care o avem. Lucrări de înfrumusețare, de consolidare și de înzestrare vom săvârși la timpul potrivit, dar cea mai importantă lucrare rămâne zidirea bisericii din sufletele credincioșilor pentru că este nevoie să ne aducem permanent aminte faptul că dacă nu ne mântuim, atunci degeaba trăim. Mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi deosebită, pentru belșugul de har și binecuvântare pe care L-a revărsat peste noi”.
La final, părintele Daniel Dosoftei a subliniat faptul că „Hirotonirea unui preot este un eveniment unic în viața lui, dar este eveniment unic și în parohia noastră pentru că niciodată în istoria acestei biserici, o istorie tumultoasă de altfel, nu am gustat o asemenea bucurie și o asemenea emoție. A doua bucurie și al doilea eveniment este prezența Preasfințitului Nichifor în mijlocul nostru, pentru că s-au împlinit mai bine de 17 ani de când nu a mai slujit un arhiereu aici. Această prezență ne arată deosebita dragoste și purtare de grijă, dar în același timp și prețuirea pe care o are față de noi și față de Biserica lui Hristos. Și nu în ultimul rând, evenimentul cel mai emoționant este predarea aceasta de ștafetă dintre mine și părintele Nicolae. Nu facem o retrospectivă a tot ceea ce a fost pentru că sunt sigur că părintele va continua ceea ce am început, să facem mai bine și mai frumos, nu numai în biserică și în afara ei, ci și în viața și sufletele frățiilor voaste”.
S-au împlinit 63 de ani de la sfințirea bisericii
Biserica actuală s-a construit între anii 1958-1959, pe terenul donat de către enoriaşul Olaru Gheorghe Vasile, fiind sfinţită de către vrednicul de pomenire Patriarhul Iustin Moisescu, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, la data de 26 iulie 1959, moment în care a primit şi hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Mucenic Pantelimon”. Această biserică a fost strămutată din satul Cârnu, întrucât terenul satului a intrat în zona lacului de acumulare a barajului Izvorul Muntelui. În prezent, parohia numără aproximativ 90 de familii. (Mihail Vrăjitoru)
Vă invităm să vizionați și:
(Video) Slujbă arhierească și hirotonie la Parohia Izvoru Muntelui