Slujba a fost oficiată, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în cinstea Sfinţilor Ierarhi Atanasie şi Chiril, arhiepiscopii Alexandriei, ocrotitorii locaşului de închinăciune al aşezării monahale. Preasfinţia Sa a fost întâmpinat la orele dimineţii de către soborul slujitorilor şi de către stavrofora Maria Magdalena Vrânceanu, stareţa Mănăstirii Copou. Episcopul Huşilor a intrat apoi în sfântul locaş, unde s-a închinat la sfintele icoane, la raclele ce adăpostesc fragmente din moaştele Sfinţilor Atanasie şi Chiril, dar şi ale altor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe.
Înainte de începerea Sfintei Liturghii, PS Ignatie a citit câteva rugăciuni de dezlegare şi pentru sănătate. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi arhimandritul Arsenie Hanganu, exarhul mănăstirilor din zona Iaşi. Răspunsurile la strană au fost oferite de către grupul psaltic al Mănăstirii Copou, iar la slujbă s-au rugat împreună peste o sute de credincioşi. De asemenea, mai multe stareţe şi monahii din Eparhia Iaşilor au fost prezente la Sfânta Liturghie.
După citirea Sfintei Evanghelii, Ierarhul Huşilor a adresat un cuvânt de învăţătură în care a remarcat că Sfinţiii Ierarhi Atanasie şi Chiril „au avut un rol important în apărarea dreptei credinţe”:
Despre Sfântul Atanasie cel Mare găsim în Limonariu un cuvânt foarte frumos rostit de către Ava Cosma din Lavra Faran. Acesta îl iubea foarte mult pe Sfântul Atanasie cel Mare, încât dădea următorul sfat: «Dacă veţi auzi vreun cuvânt din Sfântul Atanasie cel Mare şi nu aveţi hârtie pe care să notaţi, să scrieţi pe hainele voastre». În vremuri tulburi, în care unii atacau adevărul de credinţă, Sfântul Atanasie cel Mare, ca un mare trăitor, a apărat autenticitatea credinţei în faţa ereziei lui Arie. Despre Sfântul Chiril, Patriarhul Fotie ne spune că era păstrătorul exactităţii credinţei. A avut o contribuţie deosebită la Sinodul al III-lea Ecumenic, când a fost statornicit adevărul că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu.
La momentul împărtăşirii, monahiile şi credincioşii care au primit binecuvântare de la duhovnic după Taina Spovedaniei, au primit Trupul Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Părintele Episcop Ignatie a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan pentru că i-a oferit prilejul să slujească în ziua pomenirii Sfinţilor Atanasie şi Chiril la Mănăstirea Copou. De asemenea, a apreciat osteneala monahiilor aşezării monahale depusă pentru buna organizare a hramului. La rândul său, stavrofora Maria Magdalena şi-a arătat recunoştinţa faţă de Episcopul Huşilor, căruia i-a mulţumit pentru slujirea Sfintei Liturghii şi pentru cuvântul adresat tuturor la acest popas duhovnicesc. Amintim că în ajunul sărbătorii închinate hramului Mănăstirii Copou, slujba Privegherii a fost oficiată de către protosinghelul Arsenie Pohrib, secretar la Cabinetul mitropolitan din cadrul Centrului eparhial Iaşi, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.