Slujbe arhierești în județul Botoșani: PS Nichifor Botoșăneanul a slujit la Parohiile Mihai Viteazu și Rediu

Arhiepiscopia Iașilor Decembrie 13, 2021   Autor: Flavius Popa

Credincioșii din localitatea Mihai Viteazu au participat sâmbătă dimineață la Sfânta Liturghie săvârșită de PS Nichifor Botoșăneanul și la hirotonia noului preot paroh al comunității. După rostirea mărturisirii de credință în fața ierarhului, părintele diacon Bodai Andrei Ionuț a fost condus în Sfântul Altar, iar după citirea de către Părintele Episcop a rugăciunilor de hirotonie, noul preot a fost prezentat credincioșilor, a fost îmbrăcat în veșminte preoțești și a primit Liturghierul, cartea de cult specifică preoților.

Spre sfârșitul slujbei, părintele protopop Constantin Macuc a dat citire deciziei de numire a noului paroh, iar părintele Dumitru Dragoș Viziteu, cel care a păstorit comunitatea din Mihai Viteazul, a fost hirotesit iconom stavrofor și a primit însemnele rangului onorific. De asemenea, la finalul Sfintei Liturghii, clericii au binecuvântat noua casă parohială, un aghiasmatar și o clopotniță.

Slujbă arhierească la Parohia „Sfântul Gheorghe” din Rediu

În Duminica Sfinților Strămoși, Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Rediu, Protopopiatul Darabani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie și a ținut un cuvânt de învățătură, în care a transmis că sfinții ne sunt modele de trăire duhovnicească:

După ce săvârșește sfânta jertfă, preotul aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru toți cei care au fost în dreapta credință: strămoși, părinți, patriarhi, prooroci, apostoli, propovăduitori, evangheliști, mucenici, mărturisitori, pustnici, și pentru tot sufletul cel drept care întru credință s-a săvârșit. Este o mulțumire pentru că toți sfinții, prooroci, sau ierarhi, sau mucenici, aduc în sufletele oamenilor o îmbărbătare, o însuflețire, o înțelegere și o putere. Ne trebuie putere și curaj în lumea aceasta ca să mărturisim statornic adevărul, ca să putem să ne cinstim unii pe alții, să putem să fim făcători de pace, pentru că în lumea aceasta adevărul s-a împrietenit cu minciuna. Vedem în jurul nostru din ce în ce mai mult o atitudine de nepăsare, de dispreț, de umilință și de necinstire. Sfinții ne sunt puși înainte ca semn al lui Dumnezeu că putem trăi altfel. Sfinții sunt cei care redau demnitatea omului printr-o trăire, precum Dumnezeu ne-a cerut, și ne dă putere să trăim o lumină a vieții, dar mai ales cinstirea celuilalt.

După oficierea slujbei, credincioșii au fost binecuvântați de Părintele Episcop-vicar.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri