Slujbă misionară în Parohia Unguroaia, Protopopiatul Botoşani

Arhiepiscopia Iașilor August 1, 2018   Autor: Constantin Ciofu

În Parohia „Sfinții Arhangheli” din localitatea Unguroaia, comuna Cristești, Protopopiatul Botoșani, a fost oficiată duminică, 29 iulie 2018, slujba Paraclisului Maicii Domnului. Un număr 120 de creștini din Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, sub coordonarea preotului misionar protopopesc Petru Fercal, s-au deplasat cu 23 de mașini în localitatea Unguroaia. Părintele Petru Fercal a adresat un cuvânt în care a arătat importanța pășirii pe calea credinței ortodoxe, înfruntând necazurile și greutățile vieții, cu credință statornică în bunul Dumnezeu și să ajungem cu bucurie să pășim în viața cea veșnică. „Comemorând Ziua Imnului Național (29 iulie), Anul Centenar și importanța familiei creștine, corul nostru a prezentat un buchet de imne. Prin râvna și dragostea creștinilor de la parohia noastră, în curtea bisericii parohiale din Unguroaia, a urmat o agapă creștină pentru toți participanții la slujbă, în valoare de 1300 lei”, a relatat părintele Petru Fercal. În timpul agapei creștine, tinerii din grupul folk au prezentat mai multe piese, oferind celor de față bună dispoziție. Aceste clipe de comuniune au sădit în inimile tuturor gând curat de frățietate, de într-ajutorare și de reîntâlnire în viitor. Preotului paroh i-a fost oferită suma de 500 de lei, ca ajutor pentru organizare taberei de vară cu copiii, în luna august. Părintele paroh Marcel Asmarandei, în cuvântul de mulțumire, a subliniat importanța acestui moment pentru comunitate: „Au fost clipe deosebite pentru parohia noastră, ce au adus în inimile tuturor pace, speranță și bucurie”. În Parohia Unguroaia sunt 18 familii de ortodocși și peste 36 de familii aparținând cultului penticostal, care au casă de adunare. Având în vedere că locuitorii acestei parohii, în majoritate, au o situație materială precară, o duc foarte greu. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și cu ajutorul acordat de Arhiepiscopia Iaşilor, în Parohia Unguroaia a fost ridicată o biserică deosebit de frumoasă, creându-se în felul acesta creștinilor ortodocși posibilitatea de a participa la Sfânta Liturghie și la Sfintele Taine. „Faptul că această localitate este situată într-un câmp și se confruntă cu multe neajunsuri, am gândit să organizăm o slujbă misionară”, a mai adăugat părintele Petru Fercal.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri