Slujbă misionară în Parohia Tudora II, Protopopiatul Botoșani

Arhiepiscopia Iașilor Februarie 4, 2020   Autor: Constantin Ciofu

Alături de sătenii din Tudora, la slujbă au mai participat 135 de credincioşi de la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani. Credincioșii prezenți la slujbă, în număr de peste 350, unii îmbrăcați în costume naționale, împreună cu tinerii din corul misionar, prin cântare s-au rugat Maicii Domnului cu căldură și evlavie, cerând ocrotire și binecuvântare. În cuvântul de învățătură, preotul Petru Fercal a prezentat importanța virtuții iubirii, ca relație a omului cu Dumnezeu, apoi ca o comuniune în slujire liturgică și ca relație între semeni, subliniind că iubirea este Testamentul lăsat nouă de Domnul nostru Iisus Hristos: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13, 34-35). Preotul misionar protopopesc a făcut referire apoi la folosul „odihnei în Dumnezeu”: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28), pentru că odihna lui Dumnezeu înseamnă pacea, iubirea, înțelegerea, împlinirea, mulțumirea de sine, s.a., și când omul este cu Dumnezeu trece cu bine peste toate încercările vieții”. „Am subliniat importanța împărtășirii mai dese, ca Hristos Domnul să fie în noi, și astfel să gândim cum gândește Hristos Mântuitorul lumii, să încercăm să facem ceea ce ne-a învățat: «învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre» (Matei 11, 29), și pururea să avem chipul Domnului în privirea noastră, ca să mergem pe calea mântuirii și să dobândim viața cea veșnică. Fără Dumnezeu nu putem face nimic, pentru că nu avem sensul mântuirii. Ca să avem un viitor binecuvântat, am sfătuit pe părinți să ofere creștere cuviincioasă copiilor și să le sădească în inimă dragostea față de Dumnezeu, de țară și de neam, iar copiii să împlinească cu dragoste porunca lui Dumnezeu: «Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie» (Ieșirea 20, 12), pentru că, așa cum a afirmat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: «Tinerii nu sunt doar viitorul Bisericii, ei sunt și prezentul activ și creativ al acesteia»”, a relatat preotul Petru Fercal.

Recunoştinţă pentru comuniunea în rugăciune

Părintele paroh Vasile Cocoreanu a mulțumit părintelui misionar și tuturor enoriașilor de la Botoșani: „Ați pornit într-o călătorie la Parohia Tudora, după cum ați fost și la alte parohii, în care antrenați și pe alții. Antrenați sufletele credincioșilor din parohii, animați de dragostea față de Dumnezeu, de dragostea față de oameni, pentru că știut este faptul că nu ne putem mântui singuri, ci atunci când suntem în comuniune, atunci când suntem cu dragoste și unii pe alții ne sprijinim, ne îmbărbătăm, ne rugăm unii pentru alții și împreună aducem slavă lui Dumnezeu”. Două fiice ale satului, Diana Penciuc și Amalia Șerpe, au cântat două pricesne în cinstea Maicii Domnului și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La final toată lumea a fost invitată în așezământul social din curtea bisericii la o agapă frățească pregătită de enoriașii celor două parohii. În acest timp Corul misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” a prezentat un program de cântări patriotice, cântări închinate familiei și satului românesc.

Sat atestat documentar la 1395

În Parohia Tudora II locuiesc aproximativ 650 de familii ortodoxe, 20 dintre acestea aparţinând unor culte. Despre Tudora ne vorbesc urme de la Cetăţuia de pe Dealul Ocup, situată pe una din fortificaţiile naturale ale satului străvechi, rezervaţia de tisă din inima bătrânilor codri, zidul de piatră construit cu truda ţăranilor biciuiţi până la sânge, biserica din centrul satului şi conacul boierului Cantacuzino-Paşcanu, Monumentul Eroului Necunoscut din parcul comunal ridicat în cinstea eroilor satului, datinile şi obiceiurile străvechi. Numele satului Tudora se pare că ar veni de la o domniţă pe nume Tudora. Legat de satul Tudora și mai ales de Doamna Tudora, în anul 1927 un bătrân călugăr de la Mănăstirea Neamțului, cărturar și bun cunoscător al limbilor slavone și grecești, a tradus o însemnare dintr-un Ceaslov slavonesc cu aproximativ următorul cuprins: „Pe partea stângă a Siretului - cam între Cornișori și Liteni - se află curtea lui Radu și a Tudorei, om de încredere al slăvitului Ștefan Voievod, care la ducere și întoarcere de la Suceava la Hârlău, găsea loc de poposire și hodină”. Satul este atestat documentar încă de la 6 ianuarie 1395, făcând parte din proprietatea boierului Șendrea care deținea funcția de pârcălab de Hotin și Neamț și era unul dintre sfetnicii de seamă ai Voievodului Ștefan. Comuna Tudora a făcut pe rând parte din mai multe unități administrative ale țării dar fiind întotdeauna legată de ținutul Botoșanilor. Până la 1960 a aparținut de raionul Botoșani, între 1960 – 1968 de raionul Fălticeni, pentru ca în urma împărțirii administrative din 1968 să revină la județul Botoșani. Amintim că din Tudora s-au ridicat oameni de seamă: David Șerpeanu – primul țăran care a făcut parte din Parlamentul României (1919). De asemenea amintim pe preotul Vasile Crudu și fiul său – Tiberiu Crudu - pedagog, ziarist, scriitor, folclorist, susținător al Marii Uniri, comandant de regiment, la războiul pentru întregirea neamului, profesor şi director al Școlii Normale din Botoșani „Mihai Eminescu”, comandant al centrului străjeresc de la Breaza, apoi devine inspector general în „Straja ţării” şi comandant al ţinutului Prut. Mesajul lui Tiberiu Crudu a fost preluat de generaţii întregi de elevi care l-au pus în operă în locurile unde au plecat să ducă lumina primită de la dascălul lor: „Fiţi respectuoşi faţă de părinţi, iubitori faţă de prieteni, cu tragere de inimă şi dragoste faţă de sat şi copiii lui. Sunteţi fii unor părinţi, elevii unei şcoli, cetăţenii unui stat, membrii unui neam şi nu uitaţi că părinţii, şcoala, statul, neamul aşteaptă totul de la voi”.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri