Părintele protopop a ținut un cuvânt de învățătură, în care a subliniat:
Bucurie mare este când pășim pragul bisericii ca să ne sfințim. Ne întâlnim cu Mântuitorul, cu Maica Domnului și cu toți sfinții, tocmai pentru a merge pe calea mântuirii. Încercăm să fim și noi împlinitori ai legii celei noi, adică iubirea, care, ne spune Sfânta Scriptură, «acoperă mulțime de păcate», «nu cade niciodată». Iubirea asigură armonia în lume, iar vrăjmașul stăpânește acolo unde iubirea lipsește.
Totodată, părintele Petru Fercal a făcut referire la Sfânta Evanghelie, afirmând cât de păgubitoare poate fi răutatea oamenilor, văzând reacția lor la vindecarea orbului de către Mântuitorul în zi de sâmbătă, care în loc să se bucure, găseau motive să-L învinuiască pentru că a făcut ce nu trebuie în zi de sâmbătă.
Părintele paroh a mulțumit părintelui protopop și tuturor creștinilor prezenți la slujbă. În timp ce i-a miruit pe credincioși, corul parohiei Corni a interpretat câteva pricesne. În continuare s-a săvârșit slujba de pomenire pentru eroii neamului, pentru ctitori, pentru eroii din localitate și pentru toți cei dragi adormiți întru Domnul. La final toți cei prezenți la slujbă au fost invitați la o agapă frățească pregătită de cele două parohii, timp în care Corul misionar a interpretat un buchet de cântări patriotice.
Biserica din Corni este monument istoric, ridicată între anii 1718 – 1735, fiind ctitorită de boierii Cănănău Șerban și Balașa. Ea a fost sfințită de către Mitropitul Clement în 1780, iar după ce s-a adăugat pridvorul și turnul clopotniță, a fost binecuvântată de Mitropolitul Gavril Callimachi. Biserica este ridicată pe locul unei mănăstiri grecești din anul 1680. Noua pictură a fost făcută de Dan Gogu între anii 2002-2016 și sfințită în anul 2017 de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.