Duminică, 1 octombrie 2017, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Taina Sfântului Botez pentru pruncul Simon Petru, cel de-al treilea copil al părintelui diacon Cristian Cîrlescu, slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Ceilalţi doi copii ai familiei părintelui Cristian şi a doamnei preotese Nicoleta sunt Ioan şi Nicolae.
Din sobor, alături de pr. paroh Constantin Naclad, au făcut parte reprezentanţi ai Centrului eparhial şi slujitori ai Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Răspunsurile la strană au fost date de o parte din psalţii Catedralei. Naşi de botez au fost pr. Ciprian Otea şi prezbitera Mihaela. De la eveniment nu au lipsit colegi şi prieteni de-ai părintelui şi, nu în ultimul rând, familia.
La finalul slujbei, IPS Părinte Teofan a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a evidenţiat faptul că pruncul Simon Petru se bucură atât de părinţi trupeşti din familie preoţească, cât şi de naşi tot din familie de preot. La final, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a oferit în dar pruncului proaspăt încreştinat o Sfântă Scriptură, pentru a-i fi călăuză şi ajutor în viaţa de creştin, după care l-a împărtăşit cu Sfintele Taine.