În prima parte a acestor sesiuni de comunicări au fost prezentate lucrări ce au vizat în principal ilustrarea vieții religioase în cotidianul comunist. Astfel, domnul Laurențiu Tănase, profesor la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din București a prezentat lucrarea cu titlul „Transfer sau furt de autoritate? Sărbătorile și viața religioasă în perioada comunistă”. În debutul prezentării, domnul profesor a menționat faptul că „ne găsim abia în momentul în care ne interesăm de ceea ce s-a întâmplat în comunism, urmând ca abia apoi să interpretăm”.Conținutul lucrării sale a vizat în principal prezentarea mai multor situații dificile în care se găseau slujitorii Bisericii din acea vreme, precum și rudele acestora.
Cea de a doua lucrare a fost susținută de domnul Mirel Bănică, cercetător științific al Institutului de Istoria Religiilor, din cadrul Academiei Române, tema acesteia fiind: „Biserica Ortodoxă Română după 1989. Mecanisme de transmitere și perpetuare a memoriei religioase”. „Ne aflăm într-o situație inedită a ortodoxiei românești, de gestionare memorială a unui trecut traumatic, a unui trecut care nu vrea să treacă”, a declarat domnul Mirel Bănică în debutul prezentării. Citând pe un celebru istoric francez, acesta a definit memoria ca fiind „ceea ce mai rămâne după ce moare istoria” și accentuat necesitatea existenței unei „ars memoria” (arta memoriei), sensul conceptului de memorie fiind cel de obligație socială. În continuare, acesta a vorbit despre diverse mecanisme de transmitere a memoriei religioase: „Prin îndârjirea cu care își apără identitatea, ortodoxia dispune de câțiva vectori eficienți de perpetuare a ceea ce numim memoria lungă, cum ar fi cultul sfinților. Sfântul se sustrage timpului și în același timp este în timp. Ritualul organizat în jurul acestuia perpetuează atât memoria sfântului, cât și a Bisericii. În plus, când îți amintești, ai nevoie de spații de localizare, de unde și erupția în ultima vreme a unor locuri de memorie ad-hoc care au scăpat complet puterii ordonatoare a Bisericii, cum ar fi Aiud, Gherla, Prislop(…) Memoria are nevoie de locuri de care să se fixeze”.
Următoarea sesiune de comunicări a urmărit în principal prezentarea unor locuri de memorie, invitații fiind Maria Axinte, Dragoș Ursu, Cristina Pușcaș, Eva Giosanu și părintele Grigore Benea. În deschiderea sesiunii, Maria Axinte, fondatoarea Memorialului Închisoarea Pitești și a Editurii Manuscris le-a vorbit ascultătorilor despre „Memorialul Închisoarea Pitești: de la moarte la viață”. Aceasta a prezentat activitățile desfășurate cu tinerii în vederea informării acestora cu privire la ceea ce a însemnat comunismul pentru cei închiși la Pitești, accentuând ideea că este foarte importat ca publicul țintă să fie cel tânăr deoarece din rândul lor se vor forma viitorii istorici și cercetători. Expunerea a continuat cu prezentarea spațiului memorial din cadrul Închisorii Pitești și cu elogierea unor nume, care au avut de suferit în acea închisoare: Nicolae Purcărea, Gelu Gheorghiu și alții.
În continuare, domnul Dragoș Ursu, cercetător și doctorand în istorie a vorbit despre „Memoria(lizarea) ca vector de asumare a victimelor comunismului. Studiu de caz: Râpa Robilor Aiud” . În deschidere acesta a afirmat : „Comunismul a practicat și memoricidul, care viza eliminarea a principalului obstacol în vederea construirii omului nou, adică a memoriei ca vehicul identitar”. Invitatul și-a argumentat alegerea cu privire la studiul de caz menționând că: „Aiudul poate fi văzut ca o oglindă a întregii tranziții, a întregii perioade de aproape peste trei decenii de cultivare a memoriei victimelor comunismuluiˮ.
Cea de a treia lucrare prezentată în cadrul acestei comunicări, a fost susținută de doamna Cristina Pușcaș, muzeograf la Muzeul Cetății și orașului Oradea. Titlul acesteia a fost „Locuri ale memoriei: studiu de caz – expoziția «Rezistență și represiune în Bihor»”. În cadrul expunerii, doamna Cristina Pușcaș a prezentat etapele parcurse în vederea desfășurării acestui proiect, cât și motivația alegerii locului proiectului expozițional: „Locul ales, Cetatea Oradea , nu este întâmplător, aici a funcţionat, imediat după finalizarea celui de-al Doilea Război Mondial, Lagărul de internaţi nr. 1, unde au fost închişi etnicii germani, dar şi primii «duşmani ai poporului»”.
Lucrarea susținută de doamna Eva Giosanu a avut ca titlu „Iași: martiriul ca piatră de poticnire la piatră de temelie”. Aceasta a prezentat chipuri de martiri din epoca comunistă, luând drept model pictura Muzeului Mitropolitan din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iași.
Părintele Grigore Benea, coordonator al proiectului „Memorialul Gherla” le-a vorbit celor prezenți despre „Gherla: construirea unui memorial în cinstea victimelor comunismului – provocări și oportunități în misiunea Bisericii”. Sfinția sa a menționat că „este nevoie de o continuă familiarizare cu ceea ce s-a întâmplat în închisori”, comunismul fiind o „ideologie care bântuie societatea până astăzi”. Prin expunerea susținută, părintele a urmărit să argumenteze necesitatea existenței unui astfel de memorial și de asemenea a conturat și o parte dintre obstacolele pe care le-a avut încă de la fondarea acestui proiect. De asemenea, sfinția sa a accentuat importanța recunoașterii jertfei oamenilor din acea vreme: „Efectul participării la jertfa martirilor înseamnă pentru Biserică împărtășirea de darurile pe care le aduc martirii lumi. Biserica recunoscând martirii are parte mai mult de rugăciunile lor”.
Următoarea sesiune a avut ca temă principală „Monahismul românesc și regimul comunist”, invitații fiind domnul Adrian-Nicolae Petcu și părintele Emilian-Iustinian Roman. Domnul Adrian-Nicolae Petcu, cercetător la Arhivele Comunismului, a prezentat referatul cu tema „Evoluția monahismului ortodox românesc în anii ’50”. Expunerea a vizat prezentarea unor aspecte clare cu privire la unele decizii luate de stat si de Biserică cu privire la chestiuni precum viața de obște, ocupațiile pe care le pot avea cei din mediul monahal, criteriile impuse de stat pe care trebuiau să le îndeplinească cei care doreau să intre în monahism.
Tema abordată de părintele Emilian-Iustinian Roman, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași a fost „Cadrul legislativ și decretul 410/1959”. Invitatul a făcut o scurtă descriere a cadrului legislativ, din acea vreme, care prevestea luare unor măsuri foarte aspre pentru viața religioasă din acea vreme: „Perioada 1948-1953 a rămas în istoria României ca fiind una dintre cele mai întunecate ale comunismului românesc. De ce? Pentru că au folosit două dintre cele mai parșive mijloace de consolidare a puterii și anume, represiunea și persuasiunea(…) Represiunea urmărea să zdrobească rezistența fizică a românilor în fața noului regim. În schimb, persuasiunea a îmbrăcat haina propagandei și a agitației. Putem afirma că perioada 1948-1953 este caracteristică procesului de sovietizare a țării”. În continuarea expunerii, părintele a făcut e expunere a consecințelor antrenate de adoptarea mai multor decrete care îngrădeau drepturile slujitorilor Bisericii.
Penultima sesiune de comunicări i-a avut ca protagoniști pe domnul Jurgen Henkel și pe domnul Marius Vasileanu, ambele lucrări având ca temă comună: „Martiri și apărători ai ortodoxiei în perioada comunistă”. Domnul Jurgen Henkel, pastor luteran din Germania, a susținut prezentarea cu titlul „Teologia și viața părintelui Dumitru Stăniloae în condițiile totalitarismului”. În expunerea sa, pe lângă prezentarea importanței operei părintelui Dumitru Stăniloae, invitatul a accentuat de asemenea pericolul reprezentat de toate regimurile totalitare pentru creștinismul secolului al XX-lea „Totalitarismul politic, militant și ateu al nazismului, al fascismului și comunismului în diferitele sale ipostaze de la lagăr la gulag portretizează încercările prin care a trecut creștinismul în secolul al XX-lea”.
Lucrarea domnului Marius Vasileanu a vizat prezentarea lucrării mișcării Rugul Aprins: „Mișcarea Rugul Aprins și rezistența anticomunistă”. Acesta a făcut o prezentare a specificului fenomenului Rugul Aprins, menționând faptul că este o mișcare unicat în România. De asemenea, domnul Marius Vasileanu a făcut un elogiu al anumitor nume care au făcut parte din Rugul Aprins și dintre care unii au suferit martiriul cum ar fi monahul Daniil (Sandu) Tudor. În încheierea prezentării, invitatul a lansat un îndemn la promovarea personalităților care au făcut parte din Rugul Aprins în rândul tinerilor ca adevărate modele: „Timpul Rugului Aprins vorbește despre respirația amplă a Bisericii. În măsura în care ne racordăm la o astfel de respirație, evităm capcanele timpului mundan și a risipirii”.
Sesiunea finală de comunicări i-a avut ca protagoniști pe domnul Răzvan Bucuroiu și pe părintele Jan Nicolae, lucrările acestora având de asemenea ca obiectiv prezentarea unor chipuri de martiri și apărători ai ortodoxiei din perioada comunistă. Domnul Răzvan Bucuroiu, jurnalist și publicist creștin a expus lucrarea „Cronica unei agresiuni deghizate. Cazul părintelui Galeriu, august ’89”. Lucrarea și-a propus un elogiu emoționant al personalității părintelui Constantin Galeriu. Domnul Răzvan Bucuroiu a prezentat diverse mărturii din partea celor care l-au cunoscut pe părintele cu privire la chinurile pe care le-a suferit sfinția sa în calitate de mărturisitor, atenta urmărire de către securitate, cât și latura sa blândă și iertătoare față de cei care îl prigoneau.
Ultima lucrare a simpozionului a fost susținută de către părintele Jan Nicolae, conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Titlul referatului a fost „Locuri euharistice ale memoriei: Celebrarea credinței și chipuri iconice ale martiriului în temnițele comuniste”. În discursul său, părintele a făcut o prezentare a vieții părintelui Ioan Iovan, care a suferit ani grei de temniță. În expunerea vieții părintelui Ioan Iovan, invitatul a pus accentul pe situațiile dificile din temniță în cadrul cărora părintele săvârșea Sfânta Liturghie, cât pe dragostea și râvna cu care el a continuat să-i slujească lui Dumnezeu după ieșirea din închisoare. La finalul prezentării, părintele Jan Nicolae a făcut următoarea afirmație cu privire la importanța jertfei martirilor: „Hristos vine la noi nu numai în euharistie, ci și în martiriu. Există o dimensiune euharistică a martiriului. Așa cum noi ducem pâine și vin la altar la Sfânta Liturghie și prin rugăciunile epiclezei, acestea se prefac în trupul și sângele Domnului nostru Iisus Hristos, martirul își dă propriul său trup și sânge și are loc o prefacere și o perihoreză martirică între Hristos de pe tronul slavei și martir”.
La finalul zilei, părintele decan Ion Vicovan a luat cuvântul, mulțumind tuturor invitaților care au adus contribuția lor în cadrul sesiunilor de comunicări și a mulțumit tuturor celor care s-au ocupat de buna desfășurare și care au sponsorizat simpozionul. Evenimentul s-a încheiat sâmbătă cu Sfânta Liturghie și săvârșirea unei slujbe de pomenire în memoria martirilor. (Larisa Alui-Gheorghe)