Sfinţirea cea mare a apei la Catedrala Mitropolitană din Iaşi: „Curățește-te, omule, de tot ceea ce ai adunat ca întinăciune și păcat!”

Arhiepiscopia Iașilor Ianuarie 7, 2018   Autor: Tudorel Rusu

De sărbătoarea Botezului Domnului, numeroși credincioşi şi-au îndreptat paşii spre Catedrala mitropolitană din Iaşi pentru a participa la slujba de Bobotează oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Înaltul ierarh, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit mai întâi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia a rostit şi un cuvânt de învăţătură: „Omul este chemat să caute prezența lui Dumnezeu-Sfânta Treime în lume și să vadă triade binecuvântate peste tot în viața sa. În viața de mănăstire, omul trebuie să urmeze triada binecuvântată feciorie - ascultare - sărăcie de bunăvoie. În viața de familie, tatăl-mama-pruncii reprezintă o altă triadă binecuvântată; la fel și traida noi-voi-ei în viața de lume. Sfântul Simeon Noul Teolog, acum aproape 1000 de ani, mărturisea că viața omului este ca o cristelniță de Botez, iar cristelnița este Duhul Sfânt, în interiorul căruia, omul, în har și adevăr, ar trebui să viețuiască”.

După citirea Rugăciunii amvonului, întreg soborul slujitor a ieşit pe amplasamentul din faţa Catedralei Mitropolitane, în glasul clopotelor şi al troparelor specifice praznicului Botezului Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, unde a fost săvârşită slujba Sfinţirii celei mari a apei. Pentru sărbătoarea din acest an au fost pregătite 12 vase de lemn a câte 1.000 de litri.

„În mod special, apa este bună pentru două lucruri: să o bei atunci când îți este sete și să te curățești atunci când ești murdar. Și apa sfințită are aceeași dublă semnificație în mod special. Când ți-e sete, să mergi să o bei. Care este setea pe care o avem cei mai mulți dintre noi și de foarte multe ori nu o conștientizăm? Este setea după Dumnezeu, setea după sens, setea după o semnificație a vieții noastre, setea după o direcție, setea de frumusețe, setea de adâncime. Apa cea sfințită, în al doilea rând, o luăm pentru că, nu-i așa, ne simțim murdari. Dacă privim în sufletul nostru, vedem că este multă spurcăciune, multă cenușă, toate pe care noi le introducem în sinea noastră prin minciună, prin viclenie, prin necredință, prin toate cele care aduc întunericul și întinăciunea în viața noastră. Ziua de astăzi, ca și orice zi de duminică în care se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie, este o chemare continuă: Curățește-te, omule, de tot ceea ce ai adunat ca întinăciune și păcat!”, le-a spus celor prezenţi IPS Părinte Teofan în cuvântul de binecuvântare.

La final, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a stropit cu Agheasmă mare pe credincioşi, după care aceştia au luat apă sfinţită la casele lor.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri