Prima vizită a avut loc în Parohia „Sfânta Parascheva” din satul Banu, comuna Dumești, județul Iași, unde părintele Mihail Roșu, protopop de Iași III, dimpreună cu părintele paroh Ioan Ciprian Prelipcean și cu un sobor format din preoții din parohiile vecine, l-au întâmpinat de IPS Părinte Teofan. În Parohia Banu, Părintele Mitropolit Teofan a săvârșit slujba de sfințire a noii case parohiale, binecuvântând locuința cu ulei sfințit și aghiasmă.
La final, ierarhul a ținut un scurt cuvânt de mulțumire: „Faptul că locuința preotului este la intrare în sat este de foarte bun augur, pentru că binecuvântate sunt intrările și ieșirile voastre, și întotdeauna la intrarea în sat era o cruce, era o troiță, era un semn că te afli într-un loc în care se află creștini, astfel casa aceasta devine o întâmpinare a celor care intră și este binecuvântare pentru cei care pleacă”.
Pentru meritele deosebite lucrate în ogorul Bisericii, părintele Ioan Prelipcean a primit din partea chiriarhului rangul de iconom stavrofor – purtător de cruce, iar binefăcătorii parohiei au fost răsplătiți cu distincții de vrednicie.
„Ne bucurăm pentru o lucrare precum aceasta, pentru că simțim că este casa Domnului ”
Cel de-al doilea eveniment a avut loc în după-amiaza zilei de duminică, 8 septembrie 2019, unde s-a săvârșit slujba sfințirii casei sociale la Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Flămânzi, județul Botoșani. În această comunitate, Părintele Mitropolit Teofan, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat sfințirea casei sociale a parohiei, binecuvântând totodată clopotnița și clopotele bisericii. De asemenea, IPS Teofan a oficiat și slujba Parastasului pentru băiatul preotului paroh. Alături de chiriarh au mai slujit părintele Victor Pâslaru, protopop de Hârlău, părintele Constantin Patacă, parohul comunității, părinții directori de la Seminariile Teologice din Botoșani și Iași, dar și preoții din parohiile vecine. După sfințirea ansamblului parohial, IPS Teofan a adăguat un cuvânt de mulțumire: „Biserica și cele alăturate ei sunt destinate pentru a fi locul cel mai curat și mai sfânt. […] În spațiul bisericii, aflându-se adesea și cimitirul – adică cei plecați dintre noi, aflându-se sfântul altar, și toate cele ce se întâmplă în biserică și în spațiile înconjurătoare ale bisericii, toate împlinesc rolul de loc al lui Hristos care rodește roade bune, loc în care Dumnezeu se sălășluiește. […] Ne bucurăm pentru o lucrare precum aceasta, pentru că simțim că este casa Domnului, simțim că aici vin creștini întru numele Domnului, pentru a primi binecuvântare, plecând astfel în viața de familie, în lume, și ducând gândul Domnului Hristos, ca toți să fie adunați în același cuget”.
La slujba de binecuvântare au fost prezenți credincioșii parohiei, dar și tineri pelerini veniți pedestru de la hramul Mănăstirii Vorona. Ca semn de gratitudine față de jertfa și lucrarea depusă, părintele paroh Constantin Patacă a primit Crucea Moldavă pentru clerici, iar primarul orașului Flămânzi, Dan Oloeriu, dimpreună cu epitropul Constantin Băltuță, au primit Crucea Moldavă pentru mireni. Totodată, binefăcătorii au primit distincții de vrednicie ca semn de gratitudine din partea ierarhului.
La final, după ce credincioșii au primit binecuvântarea ierarhului, aceștia au participat la o agapă frățească organizată de comunitatea parohiei.